Delicte

BRAŞOV. Administratori de firme trimişi în judecată în cinci dosare privind ACHIZIŢII FICTIVE! Prejudiciul total depăşeşte 3 milioane de lei

 

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au finalizat cercetările în cinci dosare penale și au întocmit referate cu propunere de trimitere în judecată a inculpaților cercetați în cauze. Toate cele cinci dosare au fost instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

(1) Într-unul dintre acestea, vor fi deferiţi justiţiei doi bărbați în vârstă de 58, respectiv 62 ani, din municipiul Brașov, care ar fi comis infracţiunile de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
„În sarcina bărbatului de 58 ani s-a reținut faptul că, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a evidențiat în actele contabile ale societății, operațiuni comerciale fictive de prestări servicii, prejudiciind în acest mod bugetul consolidat al statului cu suma de 790.000 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA”, se explică într-un comunicat remis de Poliţia Judeţeană Braşov.

Celălalt bărbat l-ar fi sprijinit pe administrator la evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale fictive, completând facturile care atestă operațiunile comerciale fictive. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența întregului prejudiciu, asupra unui număr de şapte imobile aflate în proprietatea celor doi inculpați.

(2) În al doilea dosar penal au fost făcute propuneri de trimitere față de doi bărbați de 44 şi 49 ani, din judeţ, acuzaţi de evaziune fiscală în formă continuată.
Şi ei, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, ar fi înregistat în acte cheltuieli fictive, constând în achiziții de bunuri și prestări de servicii, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul ar fi de aproximativ 700.000 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.
În cauză s-a pus sechestru asigurator, până la concurența întregului prejudiciu, pe opt terenuri intravilane, o casă și două autoturisme aflate în proprietatea celor doi inculpați.

(3) Tot doi bărbaţi sunt inculpaţi şi în al treilea dosar Cei doi, care au vârste de 53, respectiv 54 ani şi sunt din judeţele Braşov, respectiv Cluj, sunt acuzaţi de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
Anchetatorii susţin că inculpatul de 53 ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a evidențiat în contabilitatea societății operațiuni comerciale fictive, care atestă, scriptic, achiziția de materiale. Prejudiciul adus statului ar fi de aproximativ 67.000 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA

Complicele său, în calitate de administrator în fapt al unei societăți comerciale fără activitate economică reală, l-ar fi ajutat, cu intenție, să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale, prin punerea la dispoziție către acesta a unor facturi fiscale fictive ce atestă livrări de materiale, în schimbul unei sume de bani încasată de inculpat cu titlu de comision. În cauză s-a dispus instituirea măsurii popririi pe conturile celor doi inculpați până la concurența întregului prejudiciu.

(4) În al patrulea dosar penal, un bărbat în vârstă de 48 ani, din municipiul Brașov, este acuzat de evaziune fiscală, după ce, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a înregistrat achiziţii fictive, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu 400.000 lei.
Două imobile aflate în proprietatea inculpatului sunt sub sechestru. În plus, s-a instituit măsura popririi pe conturile inculpatului până la concurența întregului prejudiciu.

(5) În fine, în al cincilea dosar penal, un bărbat în vârstă de 39 ani, din județul Galați, de asemenea administrator de firmă, va fi judecat pentru evaziune fiscală, după ce ar fi înregistrat achiziții fictive de bunuri și servicii de la mai mulți agenți economici, creând astfel un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 1.100.000 lei.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii popririi pe conturile inculpatului până la concurența întregului prejudiciu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare