Delicte

Bilanțul raziilor de ieri și de azi-noapte, din Brașov (video) / O șoferiță, printre cercetații penal

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a făcut public, în această seară, bilanțul raziilor de ieri și de azi-noapte, din Brașov. Printre cei cercetați penal se numără și o șoferiță.

Polițiștii brașoveni, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat acțiuni de control, ieri și azi-noapte, pe raza întregului județ, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță a cetățenilor.


În cadrul filtrelor rutiere constituite, s-a procedat la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței în organism a alcoolului sau a unor substanțe interzise, dar și la efectuarea de verificări în vederea descoperirii și ridicării unor bunuri rezultate din comiterea de infracțiuni.
La activități au participat aproximativ 530 de polițiști, jandarmi și lucrători din cadrul Poliției Locale Brașov.
În timpul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 1.900 de persoane și au fost verificate aproximativ 640 de vehicule.


„În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 246 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 138.000 de lei, dintre care 34 la Legea 61/1991, 197 la O.U.G. 195/2002 și 15 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor altor acte normative. De asemenea au fost ridicate bunuri, în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 4.600 lei.


Au fost reținute, în vederea suspendării, 29 permise de conducere, dintre acestea 10 pentru conducere sub influența alcoolului, 6 pentru conducere sub influența substanțelor interzise și 13 pentru alte cauze.
Au fost retrase 21 certificate de înmatriculare și au fost testați 680 de conducători auto pentru consumul de alcool și 47 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive
”, se arată în bilanțul Poliției.

Nu în ultimul rând, au fost constatate 12 infracțiuni, dintre care 5 la regimul circulației rutiere, 5 pentru încălcarea prevederilor legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, o infracțiune de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și o infracțiune pentru încălcarea altor norme legale.

Polițiștii au întocmit dosare penale conducătorilor auto depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, după cum urmează:

  • în jurul orei 04.45, un bărbat, de 45 de ani, care a fost oprit în timp ce conducea un autovehicul pe strada Poiana Soarelui, din municipiul Brașov, a fost identificat pozitiv la substanța cannabis;
  • la ora 10.00, polițiștii au oprit, pe strada Doinașului din stațiunea Poiana Brasov, o conducătoare auto, de 31 de ani, care avea prezentă în organism substanța cannabis, conform testului efectuat pentru depistarea substanțelor interzise;
  • în jurul orei 11.30, un bărbat, de 32 de ani, a fost oprit în trafic și identificat pozitiv la substanța cannabis, după ce a condus un autovehicul pe strada Poiana Soarelui din statiunea Poiana Brasov;
  • în jurul orei 18.00, un alt conducător auto, de 46 de ani, a fost identificat la volanul unui autovehicul, pe care îl conducea pe DN 11, prezentând o valoare a alcoolemiei de 0,48 mg/l;
  • în noaptea de 01/02 iulie a.c., în jurul orei 03.30, un conducător auto, de 22 de ani, identificat în trafic pe strada Șirul Livezii din municipiul Brașov, a fost depistat pozitiv la consumul de cannabis.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii Poliției Municipiului Săcele au depistat un bărbat de 42 ani, pe numele căruia Judecătoria Brașov a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, în urma unei condamnări la 2 ani de închisoare pentru savarșirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
„Reamintim că obiectivul acțiunilor de acest gen îl reprezintă siguranța cetățenilor, sens în care activitățile operative vor continua în următoarea perioadă”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Declarație video: comisar Florentina Manolache

Vezi și: Ultima oră. Controale la Sala Sporturilor din Brașov (foto – video)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
purtatorii de uniforme si it-stii fara licente
9 luni în urmă

Purtatorii de uniforma, asmututi de it-stii fara diplome de licenta si de moldovenii aciuati la iasov, aia de au calcat pe cadavre sa-si incropeasca cate o bojdeica in occidentul din capul lor (iasov, evident), vor sa-si arate muschii impotriva populatiei!… Citeşte mai mult »

9 luni în urmă

[…] Bilanțul raziilor de ieri și de azi-noapte, din Brașov (video) / O șoferiță, printre cercetaț… 2 iulie 2023 […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare