Delicte

Bicicletă furată din fața unui magazin din Prejmer

Bicicletă furată din fața unui magazin din Prejmer.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări pentru furt calificat. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii au fost sesizați în data de 12 martie, de către o femeie, cu privire la faptul că, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în interiorul unui magazin din Prejmer, județul Brașov, o persoană i-a sustras bicicleta lăsată în rastelul din fața acestuia.

„În urma anchetei desfășurate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea furtului, fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 18 ani, precum și recuperarea bicicletei sustrase, care a fost returnată deținătorului.
Întrucât tânărul nu era la prima faptă de natură penală, asupra acestuia fiind aplicată deja măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea unei infracțiuni similare, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button