Delicte

Bărbatul reţinut în cazul Black Cube este fost angajat al SRI

 

Procurorii DIICOT au anunţat azi că l-au reţinut pe Daniel Dragomir, fost angajat al SRI. Reținerea s-a făcut în cazul BlackCube. Bărbatul e suspectat că ar fi intermediat legătura între cei care ar fi vrut să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei care s-au ocupat de spionarea șefei DNA.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pentru realizarea unui scop infracţional precis, prin intermediul unei persoane, inculpatul Dragomir Daniel a intrat în legătură cu un suspect în cauză, reprezentant al companiei israeliene cu numele de marcă „BlackCube”, căruia i-a împărtăşit strategia sa şi scopul urmărit, respectiv denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea sa în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie“, conform DIICOT. Daniel Dragomir este cercetat penal și în alt caz.

Fostul angajat al SRI e acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei. Tribunalul Bucureşti urmează să decidă daca acesta va fi arestat preventiv.

Citiți și:

Șefa DNA, spionată de foști agenți Mossad


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button