Delicte

Avocat trimis în judecată pentru trafic de influență și favorizarea făptuitorului

 

Un avocat din cadrul Baroului Constanța a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în stare de libertate, fiind acuzat de trafic de influență și favorizarea făptuitorului. Inculpatul, pe nume Ioan Tiberiu Bogdan, va fi judecat la Curtea de Apel Constanța.

Potrivit DNA, „în perioada mai – iunie 2016, inculpatul Ionescu Tiberiu Bogdan a pretins de la o persoană cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni de șantaj și proxenetism (martor în cauză), printr-un intermediar, suma de 1.000 euro, din care, a primit efectiv suma de 3.800 lei. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpat în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor lucrători de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Constanța, pe care îi poate determina să îi furnizeze informații legate de comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri aflate în instrumentare”.

Anchetatorii susțin că informațiile respective urma să stea la baza unui denunț pe care martorul trebuia să-l depună la unitatea de Parchet și astfel să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă, prevăzute în legislația specială.

Conform procurorilor, inculpatul chiar i-a furnizat persoanei respective „informații”, dar acestea nu l-au ajutat, nefiind reale.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparține inculpatului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button