Delicte

Avocat trimis în judecată de DNA. Legătura cu un caz de tentativă la omor

Avocat trimis în judecată…

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a inculpaților:

B.Ș.G., avocat în cadrul Baroului Ialomița, cercetat în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trafic de influență
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,

L.P. și P.I.R, cercetați în stare de arest preventiv, pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de influență și cumpărare de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.

În rechizitoriile întocmite, procurorii au reținut, în esență, următoarele stări de fapt:


1. În perioada 24.01.2024 – 11.02.2024, inculpatul B.Ș.G., în calitate de avocat în cadrul Baroului Ialomița, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, sumele de 7.000 euro pentru sine și între 15.000 – 30.000 euro pentru alții, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună cercetarea martorului în stare de libertate.
În contextul menționat mai sus, la data de 11.02.2024, după ce anterior a lăsat să se creadă că decizia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, dispusă de judecători față de persoana cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, a fost rezultatul acțiunilor sale, avocatul ar fi primit de la o rudă a martorului sumele de 7.000 euro pentru sine și 10.000 euro pentru alții, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

2. În perioada 09.02.2024 – 28.02.2024, inculpatul L.P., beneficiind de ajutorul inculpatului P.I.R., ar fi pretins de la aceeași persoană (martor în cauză), cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, sume de bani cuprinse între 7.000 – 30.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor o pedeapsă neprivativă de libertate (condamnare cu suspendare).
După mai multe „negocieri”, s-ar fi stabilit ca martorul să-i remită inculpatului L.P. sumele de 7.000 euro pentru sine și 20.000 euro pentru alții, din care acesta ar fi și primit o primă tranșă de 1.000 euro de la o rudă a martorului, restul banilor urmând a fi remiși la o dată ulterioară.
În contextul menționat mai sus, la data de 09.03.2024, inculpatul L.P. ar fi primit de la aceeași rudă a martorului suma totală de 26.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Cele două dosare au fost trimise spre judecare Curții de Apel București respectiv Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauze. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare