Delicte

Au furat din Italia substanțe toxice de peste 1 milion de euro și au încercat să le vândă în România / Flagrant

Au furat substanțe toxice de 1 milion de euro și au încercat să le vândă în România. Suspecții au fost prinși în flagrant.

Cinci bărbați cu vârste între 21 și 51 de ani au fost prinși încercând să comercializeze ilegal 4.420 de flacoane de substanțe toxice (insecticid).
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, în cadrul unei acțiuni comune transfrontaliere și în urma informaților obținute cu sprijinul Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), au desfășurat activitățile specifice, în vederea prinderii în flagrant delict a suspecților.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost reținut.

„În fapt, la data de 6 iunie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au depistat în trafic, în flagrant delict, pe strada Gelu din municipiul Timișoara, un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau 5 barbați, cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice.
În urma efectuării controlului autovehiculelor, în habitaclul autoutilitarei au fost descoperite 221 de cutii cu insecticid, fiecare cutie conținând 20 de flacoane, a câte 200 de ml de substanțe toxice, produsele fiind oferite spre vânzare la prețul de 18 euro/flacon, existând suspiciunea că acestea ar fi fost sustrase la data de 28 martie 2023 din Italia, valoarea de piață a produselor sustrase fiind de peste 1.000.000 de euro”, a informat Poliția.

Cele cinci persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru audierii.

Flacoanele cu insecticid au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor. Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea autoutilitarei, până la finalizarea cercetărilor.

De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Arad.

În urma probatoriului administrat în cauză, un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu autoritățile judiciare din Italia, vor efectua în continuare cercetări, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor cinci persoane și luării măsurilor legale care se impun.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare