Delicte

Aproape un milion de petarde, confiscate de la un bărbat verificat în trafic

 

Peste 960.000 de petarde și 600 de baterii de artificii, fără documente legale, au fost indisponibilizate de polițiștii din Bihor, de la un bărbat, din Timișoara, în cadrul acțiunii naționale „Foc de Artificii”.

Bărbatul a fost oprit pentru control, ieri noapte, în jurul orei 00.30, în timp ce șofa o autoutilitară pe DN 19, între localităţile Roşiori şi Diosig, din județul Bihor. polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic un bărbat, de 44 de ani, din Timișoara, care se afla la volanul unei autoutilitare.

„Persoana în cauză, reprezentant al unei societăți comerciale din județul Timiș, a fost oprit de polițiști, în trafic, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta 246 de baxuri, în care se aflau articole pirotehnice din categoriile F2, F3 și F4, și anume 960.000 de petarde și 600 de baterii de artificii. Articolele pirotehnice descoperite sunt destinate a fi deținute sau folosite exclusiv de către pirotehnicieni, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive. De asemenea, în urma controlului, a reieșit faptul că bărbatul nu era autorizat în acest sens și nu a putut prezenta documentele legale ale mărfurilor transportate. Acesta este bănuit că ar fi intenționat să comercializeze respectivele obiecte pirotehnice către persoane fizice neautorizate”, au informat reprezentanții Poliției.

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IJP Bihor au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Întreaga cantitate de articole pirotehnice, în valoare totală de peste 50.000 de lei, a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare