Delicte

70 de percheziţii au avut loc astăzi, inclusiv la BRAŞOV, într-un dosar de evaziune fiscală şi înşelăciune prin instrumente de plată fără acoperire

 

Poliţiştii din Maramureş şi din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, ajutaţi de colegi din alte judeţe – inclusiv din cadrul IJP Braşov, au efectuat astăzi 70 de percheziţii, într-un dosar penal vizând comiterea infracţiunilor de iniţiere sau constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală şi spălarea banilor. Astfel de descinderi au avut loc şi la Braşov.

În fapt, conform Poliţiei Române, percheziţiile s-au desfăşurat în Bucureşti şi în 12 judeţe (Maramureș, Braşov, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Galaţi, Bihor, Botoşani, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Arad şi Sălaj), la locuinţele suspecţilor şi la sediile unor firme.

Ulterior, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2014 – august 2016, mai multe persoane ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, în scopul identificării şi preluării unor societăţi comerciale prin intermediul cărora ar fi emis instrumente de plată fără acoperire, în dauna a peste 38 de persoane. În paralel cu activitatea de inducere în eroare, membrii grupului ar fi creat un circuit scriptic fictiv, înregistrând în evidenţa contabilă facturi de achiziţii şi livrări care nu ar fi avut la bază operaţiuni reale, aparținând unor societăţi de tip «fantomă»”, au informat anchetatorii, într-un comunicat remis pe site-ul Poliţiei Române.

Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate şi bugetului de stat a fost estimat la peste 2.500.000 de euro.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă, înscrisuri, laptopuri şi alte medii de stocare, precum şi bunuri care ar fi fost folosite în activitatea infracţională. Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare