Coronavirus

[ViDEO] COVID-19 BRAȘOV. Ce se întâmplă de la pacientul 16 ajuns la ATI?

 

După cum v-am informat deja, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru (video), a fost prezent ieri la Brașov pentru a discuta cu managerii spitalelor din Brașov, cele șase de stat, dar au participat la întâlnire și reprezentanți a trei dintre cele private, noua directoare a DSP, dr. Andrea Neculau, și autoritățile județene și locale (din municipiile Brașov și Făgăraș). Discuţiile au durat mai bine de două ore și s-au desfășurat cu ușile închise, transmisia în direct pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Brașov fiind întreruptă în momentul în care, la invitația ministrului, directorii de spitale începeau să-și spună ofurile și să ceară lămuriri.

La acel moment, Nelu Tătaru clarificase deja nelămurirea multor brașoveni, nu doar a oficialităților: „Am venit la Braşov pentru că este unul dintre judeţele care a depăşit pragul de 100 de persoane infectate. Voi merge în toate judeţele în care s-au înregistrat peste 100 de cazuri, pentru că pot fi microfocare de transmitere locală”. În ceea ce privește discuțiile cu managerii, se pare că ministrul a împăcat capra cu varza: „Am stabilit nişte linii în care trebuie să colaboreze. Erau nişte temeri și tensiuni, legate de coronavirus, care, în urma acestor discuţii, nu mai există. Acum avem un director nou la Direcţia de Sănătate Publică Braşov şi am cerut să se efectueze anchete (nota red. – epidemiologice) pentru fiecare nou caz confirmat. Le-am reamintit managerilor de spitale că fiecare caz care se prezintă la spital se consideră suspect de coronavirus şi trebuie tratat ca atare. Le-am dat asigurări că vom asigura echipamentele medicale, dar şi că se vor face testări ale personalului medical, dacă situaţia o va impune”.

Chestionat când vor ajunge la Braşov echipamentele necesare pentru dotarea celor opt paturi de la Compartimentul ATI (nou creat) al Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov, ministrul a explicat că documentaţia este în analiză.

Secţia de ATI trebuie să existe ca structură. După ce se va analiza structura va primi şi dotările. Avem solicitări de la toate spitalele de boli infecţioase din România. În ţară sunt 50 de spitale pe structură COVID. Fiecare şi-a făcut un necesar. Noi am eliberat, inclusiv pentru spitalele suport, acţiune prioritară pentru ATI. Fiecare spital a primit fonduri. Rămâne ca aceste fonduri să fie judicios cheltuite”, a declarat Tătaru.

În aceeași ordine de idei, cum în acest moment, în judeţul Braşov se pot trata simultan 15 cazuri severe de pacienţi COVID-19, ministrul a fost întrebat ce se va întâmpla de la pacientul 16 încolo. El a precizat că a avut o discuţie pe această temă cu clinicile private:

Noi trebuie să gestionăm cazurile pe care le avem. Nu trebuie să luăm în calcul o perspectivă sumbră. În timpul discuţiei cu clinicile private am discutat despre creşterea capacităţii de testare prin aparatura pe care o au, dar şi despre posibilitatea ca aceste unităţi să ofere acele spaţii pentru cazuri uşoare, medii sau chiar pentru cele care necesită terapie intensivă”.

Tătaru a explicat că aceste clinici pot trata pacienţii COVID, dacă intră în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Managerii de spitale private s-au arătat deschişi. Ei se ocupă acum de cazurile non-COVID, dar, dacă va fi nevoie, vor participa. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este cel care gestionează această problemă. În momentul în care se va pune problema implicării clinicilor private, ne vor informa şi, dacă este necesar, vom lua măsurile care se impun”, a mai spus ministrul.

Citiți și:

Update COVID-19 BRAȘOV. Ministrul Sănătății: „Nu vrem să ajungeți ca Suceava!”

BRAȘOV. Spitalul Municipal Făgăraș va fi COVID-19, dar nu pentru „stranieri”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare