Coronavirus

[ViDEO] COVID-19. BRAȘOV. Amenzi de peste 50.000 de lei, ieri, în urma controalelor din spațiile închise și deschise din oraș

  • controale_282238.png
 

Polițiștii brașoveni, alături de jandarmi și polițiști locali, au efectuat și ieri controale, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Verificări au avut loc și în zona Piața Sfatului – str. Republicii, unde este obligatorie purtarea măștii de protecție, într-un anumit interval orar (vezi: COVID-19. BRAȘOV. În ce locuri în aer liber din oraș devine obligatorie purtarea măștii! Ce spune primarul Scripcaru).

Controale s-au desfășurat și în mijloacele de transport în comun.
În fapt, echipele de control au fost prezente în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, supermarket-uri, terase, în cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov și în mijloacele de transport în comun.
La unele dintre controale au participat și reprezentanți ai Ministerului Muncii, ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor și ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov.

„Efectivele angrenate în activități au verificat 134 societăți comerciale și persoane fizice autorizate pe linia respectării măsurilor impuse în perioada stării de alertă. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru. Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproximativ 53.900 de lei.

Dintre sancțiuni, 15 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor privind participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 53/2003.

„De asemenea, dintre cele 70 de sancțiuni contravenționale, au fost aplicate 33 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 1 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și 1 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 553/2020”, a explicat agentul de poliție.

„Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, precauția, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, dezinfectarea/igienizarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală sunt măsuri esențiale de respectat de către fiecare dintre noi. Siguranța și sănătatea cetățenilor reprezintă priorități pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că, activitățile de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă vor avea caracter permanent”, a transmis purtătorul de cuvânt al IJP Brașov.

VEZI ȘI:

COVID-19. BRAȘOV. În ce locuri în aer liber trebuie să purtați mască, la Râșnov și Făgăraș?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare