[ViDEO] BRAȘOV. Ministrul Sănătății, la masă cu cârciumarii. Ce au discutat (VIDEO)
Pe agenda încărcată a vizitei de joi a ministrului Sănătății la Brașov s-a aflat și o întâlnire cu reprezentanții HoReCa, la solicitarea acestora. Nelu Tătaru a trecut pe la câteva dintre localurile din Centrul Vechi al Brașovului, după care s-a așezat la o terasă împreună cu membri ai Breslei Cârciumarilor din Brașov, care reunește restaurante și cafenele din zona amintită.
Ce i-au cerut ministrului? Explică Oana Coantă (foto 2), preşedinta Breslei Cârciumarilor din Braşov: să mărească numărul de locuri la o masă, de la 4 la 6, în exterior şi personalul să nu mai poarte mănuşi. Atât. Nu au cerut deschiderea localurilor.. „Se va discuta situaţia, probabil e de preferat şi pentru ei, în loc să deschidă interioarele, să mărească numărul de locuri la mese per familie, ca să compenseze pe undeva lipsa clienţilor sau lipsa interioarelor”, a explicat Oana Coantă,
Cât despre mănuşile pe care trebuie să le poarte obligatoriu ospătarii, Coantă a precizat „deşi pare un lucru minor, omul mai degrabă se dezinfectează la toate mijloacele din interior şi în mod real o face şi am explicat (ministrului – n.r.) că mănuşa o dai jos şi nu mai poţi să pui alta, că ţi se umflă mâna, ştie foarte bine, e medic, a înţeles”.
„Am fost impresionat”
Ministrul Tătaru (video) s-a declarat impresionat de modul responsabil în care patronii localurilor din centrul Brașovului aborează criza sanitară. El le-a spus că le va lua în considerare propunerile, dar urmează să mai fie discuţii pe această temă, de aceea s-a ferită să facă promisiuni.
„Spre surprinderea mea, sunt dintre cei mai responsabili pe care am putut să-i întâlnesc vreodată. Sunt oameni care acceptă o situaţie, în condiţiile în care mulţi nu respectă. Discuţiile au fost punctuale pe terase, pe un viitor, pe care-l văd nu neapărat pe alte relaxări, pe menţinerea acestor măsuri, pe înteţirea unor controale acolo unde nu se respectă. Am fost impresionat. Sunt nişte oameni care doar vor să diversificăm terasele şi cei care nu respectă, să fie pedepsiţi. Este un punct de vedere realist. Suntem într-un moment în care nu vor să piardă toţi pe mâna unora care nu respectă şi în următoarea perioadă vom avea şi anumite discuţii legate de terase, în ce măsură se poate mări numărul de persoane la terase, cu păstrarea unor principii, unor reguli, la fel acel port al mănuşii, pe care să-l aibă sau nu ospătarii, dar regulile de igienă trebuie să rămână aceleaşi. Rămâne să mai avem discuţii şi săptămâna viitoare, dar, repet, aceste decizii, ţin foarte mult de evoluţia noastră”, a spus ministrul Nelu Tătaru.
„Ne gândim cu groază la iarnă”
Preşedinta Breslei Cârciumarilor a mai precizat că nu așteptau promisiuni de la ministru, ci doar înțelegere, în condițiile în care, pe lângă veniturile diminuate mult, şi cheltuielile patronilor pentru protecţia anti-COVID sunt serioase. De exemplu, pe unitate, într-o lună, se cheltuie în jur de 4.000 de lei pentru asigurarea măştilor, mănuşilor şi dezinfectanţilor necesari.
„Era o nemulţumire (a guvernanților – n.r.) legată de toate petrecerile şi modul în care oamenii fentează legea şi ştim că se întâmplă, cumva mesajul şi al dânsului şi al nostru a fost că mai bine ne e greu o perioadă scurtă, decât să o lungim, să fentăm şi să împingem toţi la căruţa asta care are o roată acum şi să o scoatem la liman mai repede, că altfel o să fie mult mai mult. Din starea de alertă nu vom ieşi curând, pentru că nu e oportun, eu zic că din cauza unui nivel mic de indisciplină pe care l-am avut, cumva lucrurile au devenit enervante pentru ei, dacă eram mai ascultători, acum eram mai bine. (…) Nu avem nici o aşteptare, financiar vorbind, noi ne bucurăm dacă trecem vii peste vara asta şi ne gândim cu groază ce o să fie la iarnă, pentru că dacă nu se termină povestea – tocmai de aia ar trebui să stăm cuminţi şi să ne gândim că vine iarna şi iarna pe terase e în afara oricărei discuţii şi dacă nu limităm povestea asta cu infecţiile, nu o să avem interioare la iarnă, e atât de simplu”, a mai declarat Oana Coantă, după întâlnirea cu ministrul Sănătății.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.