Coronavirus

„Vaccinații fac boala și o transmit în aceeași proporție ca și nevaccinații (…) Avem deja forme grave și la vaccinați. Deja avem și decese”… Doctor reclamat de prefect, pentru afirmațiile făcute…

 

Un doctor din România a fost reclamat de prefect la Colegiul Medicilor, deoarece a îndrăznit să afirme, în baza experienței sale,  că în spitale sunt multe cazuri de COVID-19 la persoane vaccinate, inclusiv cazuri grave și chiar decese. Se întâmplă în Bacău.

„Iată că acum am avut în spital mai multe focare în care avem vaccinați, de exemplu, un focar format în exclusivitate de vaccinați, la Compartimentul de primiri urgențe, 4 la număr inițial, dar apoi s-a ajuns chiar la 7 din 7 vaccinați care au făcut boala. Vaccinații fac boala și o transmit în aceeași proporție ca și nevaccinații, fapt care este deja vizibil la pacienții noștri, la care fac anchete epidemiologice, vaccinați care, împreună cu familiile lor și familiile extinse, vaccinate, au făcut boala. Sunt foarte mulți deja. Acest lucru a fost observat și declarat și de dr. Walter Orenstein, directorul Centrului de Vaccinare Emory, din SUA”, a declarat dr. Oana Mihaela Secară, citată de national.ro.

Discriminarea persoanelor pe acest criteriu nu are rost, nu trebuie continuată, altminteri este un abuz. În plus, nu se poate încălca consimțământul informat, nu se fac acte medicale neconsimțite, iar când spun «consimțit» nu mă refer la «consimțit» sub presiunea pierderii locului de muncă, a dreptului la muncă sau a altor drepturi fundamentale. Vaccinarea obligatorie este exclusă, neavând susținere medicală. Se spune că nu există forme grave la vaccinați. Inexact. Avem deja forme grave și la vaccinați. Deja avem și decese. Nu în proporție mare, dar avem”, a mai declarat dr. Oana Mihaela Secară.

După ce a fost reclamată de prefect, dr. Secară a afirmat, în fața Colegiului Medicilor din Bacău, că credința în Dumnezeu și conștiința de medic o fac să nu poată trece sub tăcere observațiile făcute și să nu poată eluda adevărul medical în momentul în care trebuie să-și exprime opinia.

Țin să precizez că toate afirmațiile pe care le-am făcut și le fac sunt bazate strict pe ceea ce se desprinde din activitatea directă cu pacienții Covid în spital (informațiile sunt susținute și de studii și informări efectuate de alte structuri oficiale internaționale abilitate). Anchetele epidemiologice pe care le efectuez prin fișa postului mă pun în legătură atât cu pacienții Covid din rândul personalului, cu pacienții care se internează în spital, cât și cu familiile lor și cu alte persoane care au avut un contact direct sau un presupus contact direct cu pacienții. Aceste anchete, dar și anamneza făcută multor pacienți, cu minuțiozitate, au condus la foarte multe din concluziile mele, într-un timp relativ scurt de la debutul crizei sanitare”, a afirmat dr. Oana Mihaela Secară. Politicile de sănătate trebuie făcute de medici cu viziune și specializare în prevenție, și nu de aparatul administrativ/politic. Acest aparat poate susține demersurile din punct de vedere logistic, dar nu se poate erija în decident în acte medicale”, a adăugat medicul.

Oana Mihaela Secară a fost manager al Spitalului Onești, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Bacău și este medic epidemiolog.

„Acest virus se va transmite în continuare și va intra în contact cu fiecare dintre noi și va intra până la capăt, dar asta nu este o problemă pentru că 99% dintre oameni se vindecă, 92% din persoane nu au aproape nimic sau au forme asemănătoare cu gripa. Asta se întâmplă și la gripă! Prin urmare, nu putem opri răspândirea acestui virus și nu este așa de grav cum ni se tot spune. În multe alte patologii de boli avem pierderi mari și, noi, medicii o știm! Nu înțeleg de ce este nevoie să distrugem economia, educație, viața tuturor, legătura noastră cu Biserica și toate relațiile noastre pentru boli care au existat dintotdeauna. Au existat și vor exista, dar nu făcea nimeni caz de ele, nu venea nimeni să le privească ca pe o tragedie”,  susținea dr. Oana Mihaela Secară și în primăvară, stârnind revolta pe parte… politică – vezi AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare