Coronavirus

Update COVID-19 BRAȘOV. Ministrul Sănătății: „Nu vrem să ajungeți ca Suceava!”

 

 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătăru, a declarat că a venit la Brașov pentru a vedea care este situația, mai ales în spitale, județul nostru fiind considerat „microfocar” de coronavirus, pentru că are peste 100 de cazuri (astăzi, peste 150 de confirmate).

Oficialul a precizat că va merge în fiecare dintre aceste județe, după ce a fost deja la Constanța și Brașov, urmează Deva, Timișoara, „pentru ca să nu ajungă ca la Suceava”. 

Ministrul s-a întâlnit în această după-amiază cu reprezentanții autorităților locale, județene, dar și cele sanitare (inclusiv din sistemul privat). Acesta a precizat că merge în teritoriu pentru a vedea care sunt nevoile și care este realitatea.

„Încep prin a spune «La mulți ani de Ziua Mondială a Sănătății, dumneavoastră și subordonaților dumneavoastă, corpul medical atât de încercat în aceste zile. Tocmai de aceea încerc să merg pe teren să văd la fața locului care sunt necesitățile și care este realitatea. Sunt asaltat de telefoane, nu pot răspunde eu cât m-au sunat ei. Am vrut să aflu de la dumneavoastră care sunt problemele, nu ca să vă acuz”.

„Voi merge în fiecare, tocmai pentru ca să nu ajungem ca la Suceava. Nu suntem încă nici la Brașov, Arad sau Deva într-un focar mare, dar aceste microfocare trebuie ținute sub control. Dar neînțelegerile între autorități, administrația locală, DSP și managementul spitalelor sau manageri – corp medical, populație, au dus unde au dus, cum s-a întâmplat la Suceava. DSP Suceava a început anchete epidemiologice, le-au lăsat la jumătate, s-au pierdut și așa s-a ajuns la o răspândire comunitară extinsă agresivă. Când am fost acolo acum două săptămâni, erau medici depistați pozitiv care stăteau acasă, dar mai mergeau după medicamente și poate mergeau să consulte în privat. Deci neregula era totală. Și acum, când Suceava este în carantină și există conducere militară la spital, nu se acceptă anumite condiții și respectări ale legii. Am fost la Constanța, o să merg la Cluj, la Deva, mă întorc la Timișoara. Sunt realități din teren, care, odată cu reașezarea achizițiilor pentru aparatură medicală, materiale sanitare, pentru echipamente de protecție, precum și partea de izolare la domiciliu ar trebui să limiteze toate aceste focare, fie ele mici sau mari, fiindcă altfel pierdem controlul”, a punctat Nelu Tătaru.

Din păcate, transmisia în direct pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Brașov s-a întrerupt exact când managerii spitalelor brașovene fuseseră invitați să spună cu ce probleme se confruntă…

 Citiți și:

COVID-19. Ministrul Sănătății prezent astăzi la BRAȘOV

Update COVID-19 BRAȘOV. Cenzură sau defecțiune tehnică?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button