Coronavirus

Update. Angajatul Filarmonicii Brașov care a fost în China nu prezintă simptome de infectare cu coronavirus, dar…

 

Artistul de la Filarmonica Brașov care a mers în China, alături de zeci de colegi de la alte instituții culturale din țară, s-a aflat în concediu fără plată, cât timp a fost plecat. Din acest motiv, reprezentanții Filarmonicii Brașov nici nu au știut, până recent, că el a ajuns în China, unde există focar de infecție cu un nou tip de coronavirus, ce a omorât mai multe persoane.

În total, ar fi participat la turneu 50 de artiști din Timișoara, Brașov, Arad, Oradea, Cluj, Brașov, București și Constanța, conform tio.ro, dar nu ar fi concertat toți în aceleași locuri, din datele pe care le avem. Chiar și așa, unii dintre ei au ajuns în Wuhan, unde este alertă de călătorie.

Directorul Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, dr. Ramona Ionescu, ne-a declarat, azi-dimineață, că unitatea medicală nu a fost anunțată cu privire la posibile cazuri de coronavirus sau alte situații deosebite/îngrijorătoare.

Ulterior, am reușit să luăm legătura cu Alexandra Grancea, purtătorul de cuvânt al Filarmonicii Brașov, iar ea ne-a explicat că un singur artist din cadrul instituției culturale pe care o reprezintă a fost în China, cât era în concediu fără plată. De altfel, potrivit sursei citate, angajatul în cauză se află în continuare în concendiu și nu a intrat în contact cu colegi de-ai săi. Concediul prelungit este o măsură de precauție, deși artistul nu prezintă niciun simptom de infectare cu coronavirus – care se manifestă, cel puțin la început, ca o gripă. „Am luat legătura cu Direcția de Sănătate Publică Brașov și am anunțat. I s-a sugerat să rămână în concediu două săptămâni. Dar nu are probleme de sănătate, nu prezintă niciun simptom, este o măsură de precauție”, ne-a explicat reprezentanta Filarmonicii Brașov.

Și la Timișoara s-a decis ca artiștii întorși din China să stea acasă în următoarele 14 zile, într-un fel de carantină.

„Nu este nevoie de concediu medical. Ei vor fi plătiți, bineînțeles. Sunt sfătuiți să nu contacteze mai multe persoane. Nu cred că o să se întâmple absolut nimic. Nu s-au făcut niciun fel de controale pe aeroporturi, nicăieri, nici în Germania, deși se știa că vin din China”, a explicat managerul Filarmonicii Timișoara.

CITIȚI ȘI:

Despre NOUL CORONAVIRUS și posibilitatea ca boala să ajungă în România…

Artist de la Filarmonica Brașov, participant la un turneu în China, unde noul tip de coronavirus ucide oameni

BRAȘOVUL, punct ROȘU pe harta ROMÂNIEI. Motivul…

ALERTĂ. PERICOL. Ne pregătim de o PANDEMIE NECRUȚĂTOARE. Noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button