Teo Trandafir de abia așteaptă vaccinarea antiCOVID-19
După problemele de sănătate din trecut, Teo Trandafir este foarte temătoare și a mărturisit că de abia așteaptă să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
„Am evitat extremele și am trecut cu eleganță peste situația actuală care a pus presiune pe mentalul colectiv și a făcut din noi, oamenii, mici monstruleți care urlă mai rău decât ar fi cazul. De când cu COVID, a fost de la început o isterie, există sau nu există, nu s-a putut discuta normal. Eu sunt recunoscătoare că pot discuta fără patos despre aceste lucruri. (…) N-am avut curaj să mă pup cu nimeni, decât dacă am fost luată prin surprindere, să ies la cumpărături, să fac lucruri la limita inferioară a pericolului. N-am vizitat pe nimeni din zona de risc. Nu am avut să mă îmbolnăvesc ca să nu ajung la spital.
O să declanșez o mică isterie, dar sunt omul care s-a vaccinat dintotdeauna. Sper ca acest an să mă găsească vaccinată și cu rapel făcut cât mai curând. În felul asta m-aș simți mai ocrotită, chiar dacă aș purta în continuare masca. Ar fi un scut de protecție. Mi-am făcut și vaccinul antigripal”. a declarat Teo, în cadrul unui interviu pentru ciao.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.