Coronavirus

Sistemul de sănătate, în starea de alertă. Ce trebuie să știți, dacă sunteți bolnavi

 

Intrarea în starea de alertă nu schimbă mult lucrurile în sistemul de sănătate, față de perioada stării de urgență. Bolnavii pot fi primiţi în spitale, chiar dacă nu reprezintă o urgenţă, însă conducerile unităţilor sanitare au obligaţia să asigure circuite separate, pentru suspecţii de COVID-19.Serviciile medicale din ambulatoriu şi ale doctorilor de familie pot fi acordate în continuare fără cardul de sănătate şi de la distanţă, prin telemedicină.

Prin ordonanţa de urgenţă adoptată joi de Executiv, practic se prelungeşte până la sfârşitul lunii septembrie perioada prin care bolnavii pot fi consultaţi de la distanţă de medicii de familie, adică prin telefon sau videotelefon.

Totodată, pot primi reţetele pe email, inclusiv cei care suferă de afecţiuni cronice şi sunt incluşi în programele naţionale de sănătate. Şi este vorba aici de cei cu cancer, diabet, boli cardiovasculare ori hepatită.

Conform ordonanţei, medicii de familie nu au voie să facă mai multe de 8 consultaţii la distanță pe oră.

Mai mult, până pe 30 iunie, toate serviciile medicale vor fi acordate fără a fi necesară folosirea cardului de sănătate. Apoi, această măsură se va prelungi până la sfârşitul lui septembrie pentru serviciile acordate în medicină primară, adică medicii de familie, șipentru ambulatoriul clinic de specialitate.

Se va face atunci o analiză pentru a se stabili dacă măsură va rămâne în vigoare şi pentru spitale, sau dacă bolnavul va trebui să prezinte cardul de sănătate atunci când merge în unitatea sanitară ori la stomatolog.

Pe de altă parte, oamenii pot merge în spitalele non-COVID-19 dacă au o problemă de sănătate. Aici trebuie să existe o zonă de triaj şi circuite separate pentru cei care sunt suspecţi. Astfel de persoane trebuie izolate de restul bolnavilor. În unele unităţi sanitare au fost deja luate măsuri, astfel încât bolnavii să poată fi internaţi cel mult doi în salon.

Cu siguranţă asta va reduce numărul de locuri disponibile, însă autorităţile atrag atenţia că suntem încă în pandemie şi că trebuie să mergem la spital dacă într-adevăr avem o problemă.

Şi au recomandat ca pentru ambulatoriu să se facă programări, astfel încât oamenii să nu se îngrămădească pe holul de aşteptare.

Concediile medicale pentru carantină, decontate cu prioritate

Se mențin și mare parte din reglementările privind modalitatea de acordare a concediilor medicale care au fost valabile pe perioada stării de urgență, până la data de 30 septembrie 2020. Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie. Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

În bugetul FNUASS vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a  concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie,  respectiv instituţionalizată, la o locaţie declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, precum şi pacienţilor diagnosticaţi cu infecţia COVID-19.

Pentru toate tipurile de concedii medicale, modul de acordare a certificatelor de concediu medical și durata acestora sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare.

„Am considerat necesară prelungirea acestor măsuri pentru a limita pe cât posibil deplasarea la furnizori sau la casele de asigurări de sănătate a asiguraților care au nevoie de  diverse documente în vederea accesării serviciilor medicale necesare, precum și pentru a asigura distanțarea socială și, implicit, siguranța pacienților. Tot în acest sens, este necesară și menținerea valabilității unor documente pentru anumite perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Vom rămâne în stare de alertă, vom ține cont de clasificarea spitalelor pe nivele de risc, vom evalua situatia și vom lua toate măsurile necesare ca pacienții să beneficieze de serviciile medicale necesare în condiții de siguranță”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Actul normativ mai prevede și că serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, până la data de 30 septembrie 2020.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare