Sindicatul Europol: „Masca la control! Măsură aberantă introdusă în ultima Hotărâre CNSU” / Polițiștii „să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție”
Membrii Sindicatului Europol se arată împotriva noilor măsuri pe care le propune CNSU, în contextul pandemiei de COVID-19 (vezi și: CNSU propune noi RESTRICȚII… Ce măști ar urma să devină obligatorii în toate spațiile publice închise și deschise).
Sindicatul EUROPOL recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi „lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție”.
Iată mesajul transmis de sindicatul polițiștilor:
„Ca urmare a ultimelor decizii ale CNSU luate în această dimineață, se reintroduce obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise cât și în spațiile deschise. Elementul de noutate însă este reprezentat de interzicerea utilizării măștilor textile.
Dacă până în prezent, actele normative vorbeau despre «purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura», acum se interzice folosirea altor tipuri de măști decât cele medicale sau FFP2. În traducere liberă, Guvernul are pretenția ca polițiștii să verifice tipurile de măști de protecție folosite de cetățeni, dacă sunt conforme si se circumscriu noilor rigori.
Dacă cetățenii vor purta măști de protecție textile, sunt pasibili de sancțiune contravențională.
Partea ridicolă va fi atunci când polițiștii vor fi în fața cetățeanului și îi vor cere să prezinte masca la control. Asta pentru că există o gamă variată de măști de protecție, inclusiv textile, care conțin filtre de diferite tipuri pe care nu le pot identifica cu ochiul liber nici măcar cei care sunt de specialitate, nu mai vorbim despre polițiști care nici ei la rândul lor nu primesc de la unități astfel de măști de protecție.
Ce să mai vorbim despre riscul generat de scoaterea incorectă a măștii de protecție sau manipularea măștii pe durata procesului de verificare a acesteia. Nu există niciun fel de îndrumare cu privire la modul efectiv în care se va realiza controlul măștilor de protecție. Iar dacă MAI-ul nu a fost în stare să genereze o procedură de sistem cu privire la modul în care se realizează verificarea carantinaților, la aproape 2 ani de la declanșarea pandemiei, nu ne punem speranțe că «specialiștii» vor veni cu lămuriri în cazul noilor restricții cu privire la purtarea măștilor de protecție.
Sindicatul EUROPOL recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție. Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă. De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm că în curând, guvernanți să îi pună pe polițiși să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.