Coronavirus

Și Bacalaureat special pentru cei care pică testul COVID-19

 

O sesiune specială a examenului de Bacalaureat 2020 ar putea fi organizată în luna iulie pentru elevii care nu pot fi primiți în sălile de examen, la prima sesiune, din cauză că au temperatura mai mare de 37,3 grade sau nu se pot prezenta din alte motive de sănătate. Anunțul a fost făcut luni de ministrul sănățății, Nelu Tătaru, la Europa FM.
Premierul Ludovic Orban a confirmat, luni seara, la Digi24, că a avut această discuție cu ministrul educației, Monica Anisie, și că și-a dat acordul pentru o astfel de propunere. El a arătat că și în cazul Evaluării Naționale se face anul acesta o sesiune specială la două săptămâni după susținerea primelor examene și i se pare corect ca și pentru Bacalaureat elevii să primească aceeași șansă. Pe de altă parte, în cazul absolvenților de liceu, premierul spune că s-a luat în calcul și faptul că o parte dintre elevi au de susținut și admiterea la faculate. Ministerul Sănătății și Ministerul Educației trebuie să se pună de acord, astfel încât să se organizeze foarte bine – din punct de vedere sanitar și logistic – noua sesiune de bacalaureat. Ludovic Orban a arătat că practic trebuie organizate într-un interval scurt de timp trei sesiuni de bacalaureat și este nevoie nu numai de igienizare, ci și de asigurarea numărului de cadre didactice necesare.
„E bine să anunți din timp, dar în cazul de față nu creează probleme copiilor, dimpotrivă” – a răspuns premierul criticilor care îl acuză că sunt luate decizii pe ultima sută de metri, după ce sunt intens dezbătute în spațiul public.
Ministrul sănătății i-a declarat gazetarului Cristian Tudor Popescu că s-a renun’at la ideea ca acești elevi cu probleme medicale să fie chemați să dea BAC-ul în toamnă, odată cu cei care au picat examenul în sesiunea de vară.Sesiunea specială pentru elevii cu probleme de sănătate ar putea fi organizată începând cu 6 iulie. Deocamdată este o propunere pe care o discută autoritățile, dar probabil în maximum două zile va veni și anunțul oficial, pe care îl va face Ministerul Educației, a spus Nelu Tătaru.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button