Coronavirus
Se amână ALEGERILE LOCALE?!… „Mi-e foarte greu să cred” că se vor ține în 27 septembrie!
Campania preelectorală este în toi, cu prezentare de proiecte realizate, cu promisiuni de tot felul, cu vizite pe șantiere, dar coronavirusul pare să stopeze visele politicienilor de a fi organizate alegeri locale în 27 septembrie.
Alexandru Rafila, președintele Societății Microbiologice din România, a vorbit pe această temă la Digi 24: „Dacă noi reuşim până în luna septembrie, la jumătatea lunii septembrie, să ţinem lucrurile acestea sub control, să reducem numărul de cazuri, să scădem acea rată de transmitere sub 1, ca să existe o scădere sustenabilă, sigur, alegerile pot avea loc fără nici un fel de problemă cu nişte măsuri a de protecţie a celor care sunt în secţiile de vot. Gândiţi-vă că discutăm de peste 200.000 de persoane care sunt în secţiile respective. Înţeleg că sunt peste 18.000 de secţii de vot, iar dacă punem o medie de 10 persoane, cred că ducem undeva spre 200.000. Şi accesul alegătorilor poate fi şi el controlat încât să evite aglomeraţia… Dacă avem 1.000 de cazuri pe zi, într-o perioadă de creştere susţinută, cum este cea de acum, răspunsul este nu, dacă am 1.000 de cazuri pe zi, într-o perioadă lungă de scădere, adică să zicem că ajungem la nişte cifre foarte importante şi lucrurile merg rapid în jos datorită responsabilităţii populaţiei şi măsurilor pe care le ia Guvernul, atunci putem să ne punem problema că se organizează. Deci depinde nu numai de cifra în sine, ci depinde foarte mult trendul în mijlocul căruia ne aflăm… Mie mi-e foarte greu să cred că, dacă nu se întâmplă o schimbare importantă în următoarele săptămâni, două – trei săptămâni maxim, o schimbare importantă în abordare şi comportament, mi-e greu să cred că trendul va putea fi inversat şi alegerile pot avea loc la data de 27 (septembrie – n.r.). Deci mai degrabă, nu”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.