REACȚIA Dianei Șoșoacă după petrecerea cu lăutari… ATAC la Arafat și Iohannis! Ce RISCĂ senatoarea?!
Poliția Iași s-a autosesizat după imaginile postate de senatoarea Diana Șoșoacă (AUR) pe contul său de Facebook de la o petrecere cu lăutari într-un restaurant, fără mască și fără distanțare socială – Diana Șoșoacă, PETRECERE cu lăutari! MESAJ…, demarând o anchetă.
Toți cei ce apar în filmare riscă amenzi între 500 și 1.000 de lei, organizatorii putând fi sancționați chiar și cu 10.000 de lei.
La România TV, Diana Șoșoacă a relatat cu privire la subiectul menționat: „În primul rând, au fost zece minute transmise live, pe Facebook, tocmai pentru a da semnal României, să-şi revină la viaţă. Am avut numeroase infectări de-a lungul secolelor, nu s-a oprit viaţa pentru un virus, care, la acest moment, are o mortalitate de 0,026%.
Iaşiul este pe scenariul verde. România a început să funcţioneze doar pe culori. Restaurantele sunt deschise, au dreptul să participe 50% din capacitate, nu erau zeci de oameni. Restaurantul nu era închiriat pentru petrecerea soţului…
Faptul că Raed Arafat distruge România pas cu pas, împreună cu domnul preşedinte Iohannis, care nu mai reprezintă decât o mână de infractori, care fac bani pe măşti şi pe aparate de PCR, pentru că această stare de alertă este creată strict pentru bani, iar eu am formulat plângere penală, împreună cu partidul Neamul Românesc, doi avocaţi şi cu soţul meu, împotriva tuturor celor care au câştigat imens de pe urma aşa-zisei pandemii (!?! – n.a.).
Da, i-am făcut dedicaţie domnului Arafat, ca să înţeleagă că aici este România, că noi suntem români, pe veci stăpâni şi că nu permitem nici unui element, care a dobândit cetăţenia în România, s-o distrugă. Abia aştept să se deschidă o anchetă după aceste imagini, ca să pot să dau şi eu probele împotriva lor, cu câţi bani au furat din România”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.