Coronavirus

Rafila: România nu poate crea un fond de despăgubiri pe modelul pe care Pfizer l-a propus

 

România nu va crea fond de despăgubire a persoanelor care au efecte adverse în urma administrării medicamentelor antiCOVID-19, așa cum a propus compania Pfizer.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în România nu se poate crea un astfel de fond, pe modelul pe care Pfizer l-a propus.

Pfizer a venit cu un contract, un model american de contract, pe care noi nu am putut să-l acceptăm pentru că el nu era în niciun fel adaptat legislaţiei româneşti şi legislaţiei europene care includea şi această prevedere. E o prevedere standard pentru contractele americane, deci era clar că nu putem să acceptăm un astfel de contract. Aşteptăm în momentul de faţă să vedem contractul din partea Uniunii Europene pentru că în aceste zile se finalizează – era vorba de un contract bilateral – şi pentru că nu aveam cum să încălcăm legislaţia şi să încheiem cu ei un contract. Aşteptăm contractul pe care-l va încheia UE cu Pfizer. Acum avem mai multe elemente, pentru că ieri Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat autorizaţie acestui medicament şi atunci putem să avem mai multe informaţii pe care să le punem la dispoziţia publicului, cum am făcut de fiecare dată. Vrem să fim transparenţi, putem toate informaţiile la dispoziţie, inclusiv potenţialele limitări ale utilizării acestui medicament sau reacţiile adverse, încât toată lumea să facă în cunoştinţă de cauză tratament cu medicaţia antivirală”, a afirmat ministrul Sănătăţii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare