Coronavirus

Primăria Brașov anunță noi măsuri anti COVID-19

 

Primăria Brașov anunță noi măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Una dintre acestea se referă la oferirea de măști și mănuși pentru comercianții din piețe. Rămâne, totuși, problema aglomerației din aceste spații comerciale, între orele 11.00 și 13.00, în lipsa unor reguli impuse de Serviciul Public Administrare Piețe (problemă ridicată și de reprezentanții IJP Brașov – vezi AICI).

Comitetul Local pentru Situații de Urgență va adopta astăzi și o nouă hotărâre referitoare la persoanele fără adăpost.

„Având în vedere că, deși persoanele fără adăpost nu au dreptul să părăsească centrul, unele dintre acestea încalcă decizia și ies din centru, în momentul în care se reîntorc sau sunt aduși înapoi, există riscul să îi îmbolnăvească pe ceilalți, se propune înființarea unui Centru de izolare preventivă a persoanelor fără adăpost, în imobilul de pe strada Gladiolelor nr.4. parter, Corp C (Căminul pentru persoane vârstnice), cu acces separat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Totodată, Municipalitatea va pune la dispoziția Serviciului de Ambulanță Județean Brașov trei spaţii în Municipiul Braşov, pentru a dispersa o parte din forţele acestuia și a reduce riscul răspândirii coronavirusului în rândul personalului.
Cele 3 stații vor fi în cartierele: Astra, Tractorul și Bartolomeu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button