Prima ţară care adoptă vaccinarea obligatorie a adulţilor
Parlamentul de la Viena a adoptat joi legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19, Austria devenind astfel prima ţară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură, în pofida numeroaselor proteste de stradă.
Proiectul de lege, care a fost anunţat în noiembrie pentru a impulsiona o campanie de vaccinare şovăielnică, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.
„Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze”, a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa presei, înaintea şedinţei din parlament, potrivit Agerpres.
Mulţi austrieci se opun noii legi şi protestează cu zecile de mii în fiecare weekend. Guvernul insistă că obiectivul nu este de a impune nici vaccinarea cu forţa, nici sancţiuni financiare. Acestea vor putea ajunge la 600-3.600 de euro, dar vor fi ridicate dacă respectivul contravenient se va vaccina în termen de două săptămâni.
În jur de 72% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, procent inferior celui din Franţa ori Spania.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. A fost anunţată şi o loterie, cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.