Coronavirus

Polițiștii BRAȘOVENI au demarat CONTROALE în domeniul transporturilor, inclusiv pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (FOTO)

  • IMG-20200718-WA0000_281892.jpg
 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează acțiuni de control, în domeniul transporturilor de mărfuri și persoane, în ceea ce privește respectarea normelor legale, atât de către conducătorii auto, cât și de către operatorii de transport.

Totodată, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni vor verifica respectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Acțiunile au scopul de a monitoriza respectarea normelor de sănătate publică pe timp de pandemie, dar și starea tehnică a transportului și siguranța în care sunt transportați pasagerii. Atât transportatorii, cât și călătorii sunt informați de către polițiști cu privire la importanța respectării măsurilor de protecție în spațiile publice închise, pentru prevenirea răspândirii virusul SARS-CoV2. Recomandăm cetățenilor să evite călătoriile, dacă nu sunt necesare, iar în cazul necesităților stringente să se deplaseze cu respectarea normelor de sănătate publică. Împreună putem depăși această perioadă, prin implicare și responsabilizare!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button