Coronavirus

OFICIAL. Care restricții se ridică / Ce se întâmplă cu certificatul verde și cu PLF-ul

  • certificatverde2.jpg
 

Instituția Prefectului județul Brașov anunță că, începând de mâine, 9 martie, ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat, spre exemplu:

– obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice

– restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri

– restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri

– restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite

– organizarea muncii la domiciliu

 

Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.

Documentele a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) urmează să expire după o perioadă 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Prevederile referitoare la certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID și formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile.
„În ceea ce privește măsurile, cu caracter temporar care vor rămâne în vigoare, de protecție sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii COVID – 19, în contextul încetării stării de alertă, Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației în acest sens”, se arată în comunicatul Prefecturii Brașov.

Citiți și:

CORONAVIRUS. Starea de alertă se ridică azi / Ce presupune


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button