NU E GLUMĂ. Cum s-ar desfășura orele de sport în școli?! – RECOMANDĂRILE INSP… / UPDATE. Reacția Ministerului Sănătății

„Având în vedere dezbaterile din spaţiul public privind recomandările care vor fi aplicate la reluarea procesului de învăţământ în toamnă, Ministerul Sănătăţii precizează următoarele: în prezent, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică nu au aprobat un set de măsuri sau de recomandări care trebuie aplicate în unităţile de învăţământ la reluarea activităţii, în contextul epidemiologic al COVID-19″, a subliniat Ministerul Sănătății, care a precizat că, în funcţie de evoluţia epidemiologică din lunile de vară, INSP poate elabora sau nu un set de măsuri menite a fi aplicate în unităţile de învăţământ după reluarea activităţii educaţionale.
………………………………………………………………………………………………….
Pandemia de coronavirus modifică nu numai structura claselor și a cursurilor începând cu noul an școlar (vezi: Coronavirusul SCHIMBĂ sistemul de învățământ din România! DETALII…), ci și modul de desfășurare al orelor de educație fizică și sport.
Astfel, potrivit recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică, publicate de Ministerul Sănătății, acestea se vor transforma, fiind adaptate pentru ca riscul de infectare cu Covid-19 să fie cât mai redus posibil la clasele 0-13.
Prin urmare, așa cum a constatat edupedu, documentul amintit prevede, printre altele, că fotbalul se va juca la o singură poartă, cu maximum 4 elevi și portarul, adică se transformă dintr-un joc de echipă, într-o miuță. De asemenea, baschetul se va juca fără pase și dribling, doar cu aruncare la coș, „fiecare cu mingea lui”.
Apoi, elevii vor fi instruiți ca, pe tot parcursul activității sportive, să nu-și atingă fața, gura, ochii, nasul cu mâinile neigienizate, păstrând un comportament civilizat.
În plus, orele de sport vor fi programate la finalul cursurilor, pentru ca, după aceea, elevii să plece direct acasă.
Foto: Arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





