Coronavirus

Noutăți în Educație, pe timp de pandemie / Și dascălii fără echipamente informatice le pot cere școlilor

 

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, remis presei astăzi, după videoconferința cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți din România. În plus, ministrul va participa direct la videoconferinţele cu profesorii din judeţe, prima fiind marți, un webinar cu învăţătorii de la Sibiu.

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a susținut astăzi o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Casei Corpului Didactic, pentru a stabili un nou plan de măsuri în sistemul românescul de învățământ, în contextul pandemiei COVID-19, se arată în comunicatuul de presă al MEC.

Măsuri specifice pe care inspectoratele școlare județene trebuie să le implementeze pentru susținerea învățării la distanță pentru elevi

Inspectoratele școlare trebuie să organizeze periodic videoconferințe cu directorii unităților de învățământ din România pentru a identifica și stabili sarcini de lucru și resurse educaționale în vederea asigurării învățării la distanță.

În cadrul videoconferinței a fost stabilit următorul flux/cadru de lucru pentru inspectoratele școlare, unitățile de învățământ și cadre didactice:

❖     Inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea on-line în unitățile de învățământ din subordine;

❖     Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic în sistem on-line;

❖     Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice;

❖     Elevii din anii de final de ciclu care vor susține examenele naționale pot beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele psihopedagogice.

Săptămânal, Ministerul Educației și Cercetării organizează întâlniri cu inspectorii generali pentru a transmite informații referitoare la susținerea învățării la distanță și pentru a rezolva situațiile specifice apărute în această perioadă.

De asemenea, ministrul educației și cercetării va participa la videoconferințele organizate de inspectoratele școlare cu directorii unităților de învățământ după o planificare propusă de către inspectorate.

„Marți, 5 mai, la ora 13:30, Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, va participa la webinarul cu învățătorii din județul Sibiu”, se mai arată în comunicatul MEC. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare