Nico a avut iar COVID-19, fiind vaccinată

Nico a stat acasă de sărbători, după ce a fost confirmată din nou cu COVID-19. Cântăreața, care este vaccinată, a fost nevoită să-și anuleze toate planurile și să se izoleze acasă. De Revelion, ea ar fi trebuit să cânte în Italia.
„Am avut de pe data de 14 (n.r. decembrie) o bronșită foarte urâtă până pe 22, mi-am făcut acasă testele erau negative, am fost la Spitalul Județean și mi-a ieșit pozitiv. Am stat acasă, am stat izolată”, a spus Nico, la matinalul de la Antena 1.
Cântăreața a precizat că de această dată nu a fost vorba de o formă dificilă, ca prima oară, astfel că a reușit să facă și curat în casă, mâncare și să aibă diverse activități, față de prima oară când s-a infectat, atunci când a stat la pat. „Eu nu pot să zic că m-am simțit foarte rău, nu știu dacă a fost Delta sau Omicron”, a precizat Nico.
Pentru că nu a mai putut să meargă să cânte în Italia, la o comunitate de români, l-a trimis în locul ei pe Marcel Pavel.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

