Coronavirus

Nadine a profitat de restricțiile din pandemie pentru a se pregăti de… BAC

 

Nadine s-a pus cu burta pe carte, din dorința de a lua Bacalaureatul. Mulatra a povestit pentru ciao.ro că are de gând să facă meditații, pentru ca anul viitor să fie pregătită pentru examen: „Sunt clasa a XII-A la fără frecvență. Fac 13 clase și de anul ăsta, imediat după ce termin acest sezon (n.r. la TVR) o să îmi iau meditator la istorie și la sociologie, deși materia de sociologie e foarte simplă dar vreau să iau pe cineva care să mă ajute să pricep lucruri pe care nu le înțeleg la prima citire. Mă pregătesc imediat după ce termin sezonul pentru bac, pentru că îmi doresc o notă mare, vreau o notă mare. Dacă tot am făcut-o, măcar să o termin frumos”.

Ea a precizat că s-a folosit și de perioada de distanțare socială, pentru a învăța.

„Perioada de izolare mi-a priit pentru că am folosit-o pentru a învăța, pentru a repara diverse prin curte, a face diverse lucruri prin casă pe care le-am tot amânat înainte. Mi-a mai folosit pentru că am investit enorm în citit, aveam liste întregi cu cărți pe care îmi doream enorm să le citesc și acum am avut ocazia să o fac. M-am înscris și la cursurile de zi, de pregătire pentru BAC, de la liceul meu, deși eu nu am dat BAC-ul anul ăsta, dau anul viitor, dar am vrut să profit de informațiile pe care cei de la zi le primesc în perioada de pregătire și am folosit pandemia pentru studiu, în sensul că am rugat echipa mea de filmare de la emisiunea Nadine de pe TVR 1 să facă programul de înregistrări și de pregătire pentru emisie în funcție de programul de la școală. Așa încât toată echipa m-a lăsat să mă duc la școală în online, de luni până vineri, până pe la vreo 13-14, în funcție de ore, și după începeam înregistrările”, a precizat prezentatoarea tv.

Ea a mărturisit că încă se teme de SARS-CoV-2 și că se ferește să iasă din casă.

„Nu am ieșit din casă (n.r. după încheierea stării de urgență) pentru că încă nu mă simt confortabil și în siguranță. Personal nu am atât de multe informații despre acest virus și ce se întâmplă încât să mă relaxez total. Mă îngrijorează oamenii care nu cred că există virusul, cei care nu folosesc masca în spațiile publice și din această cauză am amânat relaxarea. Recunosc, am invitat prieteni acasă și pentru că unul dintre proiectele pe care le-am avut când am intrat în pandemie, făcându-mi-se dor de prietenii mei, a fost să amenajez curtea și terasa așa încât să fie cât mai primitoare pentru ei, iar ei când ajung aici să își dorească să mai vină și să stea și foarte mult timp, lucru care s-a și întâmplat, de altfel”, a mai povestit Nadine, pentru ciao.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare