Coronavirus

Ministrul Sănătății la BRAȘOV: Când se relaxează măsurile impuse de epidemie

 

Prezent marți la Brașov, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că nu se întrevede deocamdată o relaxare a măsurilor luate de autorităţi, deoarece nu am atins încă vârful pandemiei de coronavirus, afirmând că piscul ar putea fi în a doua jumătate a lunii aprilie. El crede că de-abia după jumătatea lunii mai sau chiar după 1 iunie s-ar putea vorbi de o relaxare. Nelu Tătaru spune că trebuie să menţinem precauţiile luate până în prezent pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

„Suntem într-un stadiu în care avem şi transmitere comunitară, suntem într-un stadiu în care mai aşteptăm compatrioţi de-ai noştri să se întoarcă. Avem încă nişte precauţii pe care trebuie să le menţinem. Nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei, sperăm să fie în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 aprilie şi după a doua jumătate a lunii mai, 1 iunie să vorbim de o relaxare”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că în acest moment se înregistrează o uşoară creştere a numărului de cazuri de Covid-19, iar mare parte din persoanele decedate aveau şi comorbidităţi.

„Până atunci ţine doar de noi în ce măsură ţinem aceste precauţii şi dacă vom avea un vârf mai ascuţit, care să forţeze printr-un număr de cazuri mari şi grave structura spitalicească, şi atunci vom avea un moment în care poate va trepida terapia intensivă. Gândiţi-vă că în acest moment avem o creştere uşoară a numărului de cazuri, avem 182 de decese (nota red. – marți seară), dar din păcate trebuie să ne uităm că aceste decese au şi comorbidităţi. Trebuie să avem grijă de cei cu comorbidităţi, de cei peste 65 de ani”, a mai transmis Nelu Tătaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare