Coronavirus

Ministrul Sănătății: FOCAR „la limită” BRAȘOVUL / Medicul militar ce a făcut ordine la Spitalul Suceava revine la Brașov

 

Conducerea spitalului din Suceava va fi reîncredințată unei echipe civile după ce spitalul, devenit focar de infecție cu coronavirus, a fost administrat, de la începutul lunii, de o conducere formată din medici militari, în frunte cu colonelul Daniel Derioiu, directorul medical al Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov.

„Peste două zile deja la Suceava se predă managementul unei echipe civile. Avem, în acest moment, circuite, un personal medical reabilitat, avem o încredere recăpătată, avem un spital care poate face activitate medicală. Sper că în această săptămână în care tandemul conducerii militare cu cea civilă aleasă din rândul cadrelor medicale să poată face o predare în aceleași condiții în care s-a făcut și conduita pe care au făcut-o cei din managementul militar”, a anunțat marți seară, la Digi 24 ministrul Sănătății, Nelu Tătaru (foto, la Brașov).

El a amintit că atât la Suceava, cât și la Deva, managerii interimari civili și-au dat demisia în ciuda faptului că, între timp, au fost achiziționate echipamente de protecție pentru medici, medicamente și materiale sanitate, ceea ce arată că nu au putut gestiona situația de criză.

„Poate nu aveau nici autoritate și am recurs la management militar, care nu a făcut altceva decât să impună rigurozitatea, respectarea unor circuite. Să nu vă gândiți că nu s-au blocat niște inerții”, a explicat Nelu Tătaru.

El a făcut un inventar al zonelor în care sunt în continuare focare în desfășurare, numind Bucureștiul și zece județe ca sursă pentru 70% din cazuri.

„În afară de București și Suceava, mai avem Aradul, mai avem Hunedoara, în care avem focar în desfășurare, Timiș, Neamț, Botoșani, avem la o limită Brașovul, Mureșul, Bihorul cu număr mare de cazuri. (…) Acum o săptămână, aveam 10 județe plus Bucureștiul care aveau 70% din cazuri. Sunt anumite focare unde transmiterea comunitară a fost accentuată. Acestea au fost tot timpul în atenția noastră. Și eu am fost de două ori în multe locuri din aceste județe (nota red. – așa se explică vizita de sâmbătă de la Brașov). (…) Un focar scăpat din mână e greu controlabil și uitați-vă cât a durat la Suceava să îl aducem la o anumită situație cum este astăzi”, a spus Tătaru.

Citiți și:

 

Un medic militar din BRAȘOV conduce Spitalul Județean Suceava

COVID-19. Medic militar BRAȘOVEAN: „Suntem foarte vulnerabili la contami


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare