Coronavirus

Mihai Bendeac s-a vaccinat cu AstraZeneca: „Mă orientez după medici, cercetători. După câștigători de premiu Nobel și mai puțin după cei care scriu miau ca pisica”

 

Mihai Bendeac s-a vaccinat astăzi cu serul AstraZeneca. El a și făcut primele declarații după vaccinare, precizându-le fanilor că el crede în medici și cercetători.

„Am încredere în ştiintă, am avut mereu încredere în ştiinţă. Până la urmă, o alegere de genul acesta nu mi se pare că ține neapărat de inteligență. (..) în cazul în care acest virus ar fi atacat, să spunem, cataracta și cei care erau afectați ar fi orbit, oare cum ne raportam noi cu toții la medici și la știință?!
A fost foarte simplu, chiar dacă îmi este teamă de ace. Eu aşa funcţionez. Mă orientez după medici, cercetători. După câștigători de premiu Nobel și mai puțin după cei care scriu miau ca pisica”, a declarat Mihai Bendeac.

Anul trecut, în luna martie, Mihai Bendeac anunța că ar fi luat virusul SARS-COV-2. Totul s-a întâmplat după ce actorul a mers la înmormântarea bunicului său, acolo unde au participat mai multe persoane confirmate ulterior cu noul coronavirus.

Juratul de la iUmor a decis să facă testul de imunitate și i-au fost detectați anticorpi în sânge. A avut noroc, însă, că a făcut o formă ușoară a bolii.

„Am vorbit despre treaba asta pentru că sunt foarte mulți cei care au avut, poate au și în momentul ăsta și unii sunt priviți ca niște ciumați. Până la urmă e o gripă… Simptomele puternice au durat 24 de ore și ușor ușor au început să scadă”, a explicat Mihai Bendeac.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare