Ludovic Orban, despre… „LOCKDOWN”
S-a vehiculat insistent că România se va „închide” după alegerile parlamentare din 6 decembrie (Brașovul va da 4 senatori și 9 deputați), din cauza situației generate de pandemia de coronavirus, care pune o presiune imensă pe sistemul medical.
Chestionat pe marginea acestui subiect, premierul Ludovic Orban a declarat la România TV: „Am avut perioada de creștere destul de rapidă, apoi o perioadă de aproximativ două săptămâni de platou, iar de 8 zile avem un trend descendent. În ultimele 7 zile, în 5 zile din 7, numărul de persoane vindecate l-a depășit pe cel al celor infectate. Garantez 100% că nu va fi nici un lockdown, România nu își permite, cine mai susține așa ceva spune minciuni de campanie. A spus și președintele foarte clar. Nu se pune problema. Avem deja un set de măsuri pe care le aplicăm local, județean, pe care le aplicăm unde este creștere accelerată”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.