Klaus Iohannis, SFAT de sărbători pentru români: „Dacă vreți să fie bine, stați acasă, cu familia”!
Președintele României le-a transmis astăzi un mesaj românilor, înaintea Crăciunului și Revelionului, în contextul pandemiei de coronavirus:
„Cu toții se întreabă ce va fi de sărbători. Restricțiile care sunt acum în vigoare vor fi păstrate și de sărbători. Există efective suplimentare ale Ministerului de Interne și cei care nu înțeleg de vorbă bună vor avea o surpriză neplăcută și vor fi amendați. Restricțiile nu sunt doar așa ca să fie, ci respectarea lor este obligatorie. Cred că majoritatea românilor înțeleg rostul acestor restricții, rostul măștii, rostul izolării, înțeleg că toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar că aceste măsuri sunt corecte, cu toții vedeți datele care se comunică oficial. Numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creștere (situația de azi: CORONAVIRUS. Iar aproape 200 de decese la nivel național! Peste 300 de noi cazuri la Brașov! AMĂNUNTE…). Ne-am stabilizat, dar nu este momentul pentru relaxare, chiar dacă începe campania de vaccinare. În timpul sărbătorilor de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă, cu familia”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.