Klaus Iohannis, despre EDUCAȚIE și RESTRICȚII. De interes…
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut astăzi o întrunire cu membri ai Guvernului privitor la situația din educație.
Ulterior, el a declarat: „Am avut o întâlnire mai specială, privind școli sigure și sănătoase în Romania. Discuțiile au vizat autorizațiile la incendiu, sanitare și de cutremur pentru școli. Adevărul este, și nu este un adevăr plăcut, că avem încă mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu. Peste 40% din clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat. Eu și premierul ne dorim să găsim soluții, să facem pașii spre școlile sigure și sănătoase pe care ni le dorim. Am agreat ca, prin alocările viitoare, zona de infrastructură educațională să fie transformată într-o reală prioritate. În PNRR vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiții majore în școli. Este absolută nevoie de revizuirea reglementărilor privind construirea, amenajarea și modernizarea școlilor. Ne-am uitat pe lista de normative, majoritatea sunt mai vechi de 10 ani. Lucrurile sunt deseori prea birocratizate, de aceea ne-am propus să simplificăm, să debirocratizăm întregul proces”.
În ceea ce privește modul cum evoluează pandemia de coronavirus la noi în țară, președintele României a punctat: „Cifrele din ultima săptămână privind pandemia sunt îngrijorătoare, creșterea e evidentă, presiunea pe secțiile ATI crește. Haideți să nu irosim ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare. Campania merge foarte bine. Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână și restricțiile în vigoare vor fi păstrate. Circulația va fi restricționată mai devreme, probabil de la orele 22. Nu avem în vedere un lockdown de Paști”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.