ISU BRAȘOV – recomandări pentru a nu lua COVID-19, în minivacanță
Având în vedere că urmează minivacanța de 1 Decembrie, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov au venit cu următoarele recomandări, pentru evitarea infectării cu SARS-CoV-2:
– folosiți, în mod corect, masca de protecție, astfel încât să vă acopere nasul și gura. Nu uitați să o schimbați la fiecare 4 ore;
– spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, cel puțin 20 de secunde;
– nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile neigienizate
– evitați locurile aglomerate unde sunteti expuși la contact direct sau la interacțiune cu un număr mare de persoane;
– păstrați o distanță semnificativă, de un metru și jumătate, față de celelalte persoane pe care le întâlniți;
– dacă vă aflați în transportul în comun încercați să nu stați față în față cu ceilalți călători;
– limitați, cât de mult puteți, orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, atingerea feței cu mâinile;
– evitați contactul cu suprafețele care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.
foto – internet
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.