În ce țară și-a pierdut valabilitatea certificatul verde obținut cu Johnson&Johnson / Două teste obligatorii pentru (ne)vaccinații care vor să călătorească în Cipru
Certificatele verzi COVID-19 primite la vaccinarea cu Johnson&Johnson îşi pierd valabilitatea în Austria începând de luni, atât pentru călătorii cât şi pentru accesul în spaţiile unde este cerut acest certificat, conform unei decizii luate anul trecut de guvernul austriac, potrivit Agerpres.
Acest vaccin nu ar fi suficient de eficient în faţa variantei Omicron, în comparaţie cu vaccinurile ARN mesager, astfel că Austria a menţinut decizia de a renunţa la vaccinul Johnson & Johnson, luată în noiembrie 2021, notează g4media.ro.
Cele circa 260.000 de persoane imunizate în Austria cu serul Johnson & Johnson au fost notificate atunci că certificatul lor verde va expira începând din 3 ianuarie, iar pentru a-l putea folosi în continuare trebuie să se vaccineze preferabil cu un vaccin ARN mesager, Pfizer sau Moderna. Însă circa 75.000 dintre persoanele notificate încă nu s-au vaccinat din nou.
Danemarca, Finlanda şi Slovenia au renunţat de asemenea la administrarea vaccinului Johnson & Johnson.
Cercetători sud-africani în colaborare cu compania Johnson & Johnson au susţinut joi că o a doua doză din acest vaccin oferă o protecţie de 85% în faţa variantei Omicron.
Teste solicitate și vaccinaților, la / după intrarea în Cipru
Persoanele care merg în Cipru vor trebui să efectueze două teste PCR COVID-19: unul înainte de intrarea în ţară şi unul imediat după sosire, arată o notificare postată pe site-ul oficial Cyprus Flight Pass. Obligația le va reveni și celor care nu au făcută doza booster.
Astfel, primul test PCR nu trebuie să fie mai vechi de cel mult 48 de ore în momentul sosirii, apoi persoanele care nu sunt vaccinate cu doza booster trebuie să facă un test rapid antigen la 72 de ore după sosire. Copiii sub 12 ani sunt scutiţi de această măsură. Testele trebuie plătite de fiecare persoană în parte. Noile măsuri se aplică atât celor vaccinaţi, cât şi celor nevaccinaţi începând de marţi de la ora 23:00 (21:00 GMT) și vor fi valabile până pe 15 ianuarie. Potrivit Ministerului Sănătăţii, pe data de 2 ianuarie au fost înregistrate 3.538 de cazuri de COVID-19. Cu o săptămână mai devreme fuseseră raportate 1.925 de cazuri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.