Fără corigenți în 2020. Cum se încheie mediile
Ministerul Educaţiei a venit cu noi lămuriri pentru dascălii care trebuie să încheie situaţiile şcolare pentru semestrul în care trei luni s-au făcut (puțin sau deloc) cursuri online, dar și pentru tot anul școlar 2019/2020. Dar nu a clarificat cea mai spinoasă problemă: cum pui notele din 23 aprilie încoace, pentru cursurile la distanță, note pentru care părinții trebuie să-și dea acordul.
Ministerul nu a dat nici un răspuns sindicaliştilor din educaţie care au întrebat, pe cale oficială, ce se întâmplă în cazurile în care elevul/părintele nu e de acord cu nota acordată prin valorificarea activității online. Mai mult, atrag atenţia sindicaliştii, nu se ştie cum se obţine acordul părintelui, în scris, telefonic, prin mijloace electronice de comunicare, prin poştă, în cât timp trebuie obţinut acest acord şi ce este de făcut dacă părintele nu răspunde. De asemenea, lucrurile nu sunt clare nici în situaţia în care, pentru elevul cu medie sub 5 pe primul semestru, părintele nu este de acord cu nici o dată propusă pentru susţinerea lucrării scrise sau proiectului prin care să fie notat, astfel încât nota de la această evaluare să devină medie anuală.
Oricum, este clar că anul acesta va fi unul fără corigenți, după cum a recunoscut ministrul Monica Anisie într-o emisiune TV: „Dacă există și posibilitatea ca pe primul semestru copilul să aibă o medie sub 5 – în această situație nu supunem copilul unui risc. Ci, din contră, venim în sprijinul lui. Și atunci îi dăm posibilitatea să dea o lucrare, să facă un proiect, să fie apreciat pentru activitatea online. Întrebare din platou: „astfel încât să nu devină corigent?”. Monica Anisie: Exact! Iar nota pe care o primește pe proiectul respectiv, pe tot ce am spus mai devreme, nota respectivă devine media anuală. Adică se elimină media de pe primul semestru”.
Cele opt scenarii prin care mediile elevilor pot fi încheiate:
1. Dacă elevul are cel puţin două note în semestrul al II-lea, dar activitatea sa on-line nu poate fi valorificată, atunci situaţia şcolară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative/note.
2. Dacă elevul are cel puţin două calificative/note în semestrul al II-lea şi i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situaţia şcolară semestrială se poate încheia şi cu mai mult de două calificative/note.
3. Dacă elevul are doar o notă în semestrul al II-lea şi nu i se poate valorifica activitatea desfăşurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.
4. Dacă elevul are doar un calificativ/o notă în semestrul al II-lea şi i se poate valorifica activitatea desfăşurată on-line, atunci situaţia sa şcolară semestrială se poate încheia cu cel puţin două note.
5. Dacă elevul nu are niciun calificativ/nicio notă în semestrul al II-lea şi nu i se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală.
6. Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea şi i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu cel puţin două note.
7. Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 şi nu poate fi valorificată activitatea on-line, cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susţinătorul legal data la care acesta poate susţine o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală.
8. Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 şi se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puţin două note.
Notă: Valorificarea activităţii on-line prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/susţinătorului legal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.