Coronavirus

Explicația ministrului Sănătății despre situația COVID-19 de la BRAȘOV

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit despre situaţia din judeţul nostru, unde, în ultimele zile, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut foarte mult, oferind și o explicație pentru aceasta: testarea masivă, efectuată de agenții economici pentru propriii muncituri

Tătaru a declarat la Digi TV că România este de facto în stare de alertă, având aproape 200 de cazuri zilnic şi o medie de 150 de persoane la Terapie Intensivă.

Dincolo de disputa politică, este o stare de alertă. Chiar dacă nu e aprobată de Parlament, este o stare de alertă”, a afirmat ministrul.

Întrebat care ar fi motivele prelungirii stării de alertă, Tătaru a explicat: „Măsurile sunt aprobate în contextul stării de alertă, relaxările le putem face doar în contextul unei stări de alertă sau urgenţă. Detaşarea personalului se poate face doar în stare de alertă sau urgenţă, măştile se pot distribui la fel. Sunt condiţii pentru a putea reveni gradual la o viaţa normală. Nu s-a terminat pandemia, nu am coborât panta. Sunt ţări care au reluat transmiterea comunitară. Trebuie să relaxăm gradual şi asta se poate face numai în stare de alertă”.

Ministrul a explicat că se ia în calcul şi „un plan B” în cazul în care Parlamentul nu va aproba starea de alertă, dar a explicat că se aşteaptă să se ajungă la un consens.

„Purtarea măştilor se poate impune în starea de alertă, altfel limităm nişte drepturi”, a mai explicat ministrul, precizând că nici restaurantele nu ar mai putea rămâne închise, în lipsa stării de alertă.

De asemenea, întrebat dacă s-ar putea impune starea de alertă doar în anumite zone, ministrul a precizat: „Nu stă în picioare. Avem focare peste tot şi avem focare în constituire. Putem impune o izolare sau carantinare în starea de alertă. Avem cazuri asimptomatice care transmit. La Braşov, agenții economici şi-au testat muncitorii şi am văzut rezultatele”.

„Recomand o stare de alertă pentru a nu ajunge la o aglomerare de cazuri. Sper ca Parlamentul să înţeleagă, după discuţii cu premierul, că este necesară o stare de alertă care nu impune restricţii cum erau în primele 30 de zile”, a mai explicat Tătaru.

Și dr. Andrea Neculau, șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă online, ce s-a desfăşurat la Prefectura Braşov, despre cauzele care au dus la creșterea valului epidemic: turismul, urbanizarea, faptul că personalul din căminele de bătrâni a lăsat garda jos, indisciplina celor nu au respectat izolarea, dar șu testarea masivă. „Judeţul Braşov are multe cazuri pentru că a şi «căutat» multe cazuri. Noi am făcut testare extinsă. Testarea s-a făcut şi în afara definiţiei de caz şi din dorinţa oamenilor de a afla dacă sunt sau nu infectaţi, sau a instituţiilor care au derulat programe de screening. Aceste lucruri au dus la testarea extinsă şi la identificarea unor cazuri aflate în faza asimptomatică a bolii”, a afirmat dr. Neculau.

Citiți și:

CORONAVIRUS BRAȘOV. De ce numărul de cazuri este în creștere?! EXPLICAȚII… / „Situația nu e scăpată de sub control”!

CORONAVIRUS. O nouă zi cu multe cazuri noi la BRAŞOV. Judeţul nostru, pe LOCUL 3 la nivel naţional


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button