Coronavirus

DUPĂ CORONAVIRUS. Urmează criza economică și alimentară! „O nouă ordine mondială”? ANALIZA unui deputat de BRAȘOV

„Solidaritatea e doar pentru fraierii din privat, nu și pentru șmecherii de la stat”

 
Pe blogul său, deputatul independent de Brașov Remus Borza, fost la ALDE și PSD, în prezent consilier al premierului liberal Ludovic Orban, a analizat cu ce se va confrunta România după ce această criză sanitară creată de noul coronavirus va trece, „într-o lună”, în viziunea sa.

„Greul de abia atunci începe. Va urma o criză economică și alimentară pentru care România nu e pregătită, neavând resurse financiare și strategii coerente pentru a le contracara sau pentru a le atenua efectele. Măsurile disproporționate de distanțare socială și de suspendare sau încetare a unor activități economice raportate la amploarea pandemiei (incomparabil mult mai redusă decât în alte state) vor genera o criza economică cu efecte sociale dramatice. Măsurile de distanțare socială, izolare, carantinare trebuiau să vizeze exclusiv persoanele vulnerabile, cu predilecție pensionarii și cei cu complicații medicale sau comorbidități. Restul cetățenilor trebuiau sa muncească într-un program normal, evident cu luarea unor măsuri de protecție și igienă suplimentare”, a opinat Remus Borza, care a mai precizat că „în fiecare an mor zeci de milioane de oameni din cauza fumatului, alcoolului, gripei sezoniere, cancerelor, accidentelor. Dar niciodată nu decretam stare de urgentă, nu generam atâta isterie colectivă și panică ce sunt de natură să demoralizeze și să demobilizeze națiunile”.

Totodată, Remus Borza a menționat: „E posibil ca această pandemie să fie folosită ca un pretext la o mișcare mult mai amplă menită sa schimbe raportul de forțe și relațiile interstatale, hegemonia și sferele de influență. O nouă ordine mondială. Dar România oricum nu contează în această ecuație. Suntem prea mici pentru un război atât de mare”.

Ce lasă Coronavirusul în urmă? A răspuns deputatul de Brașov: „Vreo 500 de morți, 1.5 milioane șomeri, câteva zeci de mii de firme în faliment, un deficit bugetar de 10%, intrarea economiei în recesiune cu o contracție de 5% pe trimestrele II și III, retrogradarea ratingului de țară de la stabil la negativ, imposibilitatea finanțării deficitelor și datoriilor”.

Și, chestie alarmantă, „fiind an electoral cu alegeri locale și parlamentare, statul scapă și acum de restructurare. Vom păstra același aparat birocratic hipergonflat și hiperremunerat, anacronic și ineficient, dar mare consumator de resurse. Eu spun că a venit vremea reformelor. Măcar în al 12-lea ceas să realizăm lucrul ăsta. Nu ne mai permitem să aruncam an de an peste 50 de miliarde de euro în administrație, sănătate și învățământ. Murim oricum cu zile prin spitalele patriei. Avem peste 400 mii salariați în sistemul public de sănătate, din care doar 34 mii sunt medici! Nu mai putem finanța 367 spitale publice, din care peste 200 nu au nici specialiști, nici aparatura medicală pentru investigații. Învățământul românesc, vorba fostului președinte, «scoate proști cu diplomă», iar conform actualului președinte, «analfabeți functionali». Desi populația școlară s-a înjumătățit de la 5 la 2.5 milioane, finanțăm peste 350 mii posturi în educație. Mai mult decât atât, în plină criză sanitară, plătim salarii întregi, inclusiv spor pentru orele suplimentare, la o armată de dascăli, deși cursurile au fost suspendate de vreo 6 săptămâni! Solidaritatea e doar pentru fraierii din privat, nu și pentru șmecherii de la stat. Ce să mai vorbim de administrație decât că este cea mai mare gaură neagră a bugetului de stat”.

„Guvernul Năstase a administrat treburile țării în perioada 2000-2004 cu 800 mii bugetari. De ce avem nevoie azi de 1.4 milioane? Că doar populația țării nu a crescut. Din contră, vreo 5 milioane de români au luat calea pribegiei. O administrație publică cu cât este mai suplă cu atât este mai eficientă, mai aproape de cetățean și de nevoile lui. Avem nevoie să informatizăm, să debirocratizăm și să digitalizăm administrația publică. Dar în primul rând e nevoie de o restructurare și o reforma radicală”, a mai spus Borza.
 
„Fraților, înțelegeți că am ajuns la fundul sacului. Mâine poimâine nu o să avem nici o para chioară. Avem o datorie externă de peste 105 miliarde euro, plecând de la 0 în 1990! Ce am făcut cu atâta bănet? Nu am construit o școală, un spital, o fabrică. Din contră, am închis vreo 3000 de școli, 70 spitale și peste 8500 de fabrici, uzine și combinate! Ca efect al măsurilor de stimulare a economiei și de susținere a agenților economici afectați de coronavirus, încasările la bugetul de stat au scăzut cu 40% în martie. În lunile următoare vor scădea și mai mult… Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, criza economică va fi dublată de una alimentară. Partea proastă e că nu numai visteria statului e goală, ci și cămara țării. Doar «beciurile domnești» sunt pline și o să se umple și mai abitir în perioada următoare… Din acest motiv, prioritatea 1 a guvernului este de a direcționa resursa bugetară în agricultură. Un popor trebuie hrănit și în vremuri de pace și cu atât mai mult în vremuri de criză… Securitatea alimentară e mai importantă decât securitatea energetică sau chiar militară”, a concluzionat Remus Borza.
 
Întregul articol îl puteți citi AICI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button