Coronavirus

Dr. Adrian Marinescu, noi sfaturi pentru a evita infectarea cu SARS-CoV-2

 

Doctorul Adrian Marinescu, de la Spitalul „Matei Balș” din București, a transmis noi recomandări pentru românii care vor să se ferească de îmbolnăvirea cu COVID-19, în această perioadă, în care autoritățile anunță tot mai multe cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Medicul a declarat, la Antena 3, că este obligatoriu să purtăm masca și în spațiile deschise, dacă nu se poate respecta distanțarea socială.

El a mai atras atenția asupra importanței duratei contactului cu persoanele care pot transmite virusul.

„Una este să treacă cineva pentru câteva secunde pe lângă mine, în momentul în care sunt la o terasă sau merg pe stradă și atunci riscul de transmitere este mic și alta e să stau la masă cu altcineva, să fiu în contact prelungit 2-3 ore”, a explicat dr. Marinescu.

Acesta ne sfătuiește să evităm pe cât posibil aglomerațiile și să mergem la magazin cât mai rar.

„Liftul este un spațiu închis de mici dimensiuni, care nu este aerisit, cu risc mare de transmitere și s-a demonstrat că există și riscul de transmitere prn aer. Dacă cineva s-a urcat în lift mai devreme, există risc de transmitere. Chiar dacă te urci singur în lift trebuie să purtăm masca, inclusiv în scara blocului”, a mai spus dr. Marinescu.

„Suprafețele sunt o problemă, deși nu transmit așa ușor virusul cum credeam la începutul pandemiei. Dacă cineva a tușit sau a strănutat, iar noi atingem foarte repede suprafața, ducem mâna la gură sau la nas, riscul există. Ai nevoie de o igienă a mâinilor foarte clară și trebuie să evităm gesturile de a duce mâna la față, chiar dacă este foarte greu”, a adăugat el.

Referitor la purtarea mănușilor, Adrian Marinescu susține că oferă o falsă siguranță și sunt importante pentru cei care manipulează obiecte, nu pentru cetățeni.

De multe ori, asimptomaticii prezintă pierderea gustului și a mirosului chiar dacă nu au alte simptome. Iată cum a explicat Adrian Marinescu, la postul tv precizat:
„Există o diferență între infectare și îmbolnăvire. Persoanele infectate nu sunt neapărat bolnave. Asimptomaticii totuși transmit, în urma contactului prelungit, către familie, prieteni. Există un procent mare, poate 50%, care prezintă lipsa simptomelor pe toată durata bolii. Faptul că virusul nu determină îmbolnăvirea ține de încărcătura virală și imunitatea persoanei”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare