Coronavirus
Doza booster, la 4 luni!
Col. dr. Valeriu Gheorghiţă, șeful campaniei de vaccinare anti-Covid din România, a anunțat că toate persoanele care au cel puțin 4 luni de la prima schemă de vaccinare completă pot să meargă să facă doza booster, începând cu data de 17 ianuarie.
„Datele științifice ne arată o protecție sporită, o refacere a eficienței vaccinurilor față de infecțiile cu Omicron. De ce am ales pragul de 4 luni? Ne-am uitat la ce se întâmplă în celelalte țări europene, iar majoritatea au ales praguri de 3 luni sau 4 luni. Am decis să optăm pentru pragul de 4 luni, pentru că datele științifice ne arată că protecția față de varianta Omicron începe să scadă destul de mult după cea de-a patra lună de la prima schema de vaccinare. Un al doilea lucru important este legat de faptul că, din punct de vedere al efectului imunologic, practic mai devreme de patru luni se pierde efectul de booster real pe care o doză de vaccin o are asupra răspunsului imun”, a declarat medicul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.