Două VIRUSURI PERICULOASE, „așteptate” la toamnă!
Avertismentul a fost făcut de dr. Alexandru Rafila (foto), președintele Societății de Microbiologie din țara noastră – reprezentantul României la OMS.
„În perioada toamnei vom co-exista cu două virusuri care produc infecţii respiratorii serioase. Este vorba despre noul coronavirus, care va continua să circule şi în toamnă, și despre virusurile gripale. Ambele tipuri de virus se transmit exact pe aceeaşi cale, produc infecţii pulmonare, iar măsurile de prevenţie generală sunt simetrice. Practic, igiena tusei, spălatul pe mâini, utilizarea unei măşti previn atât gripa, cât şi infecţia cu noul coronavirus. În plus, la gripă, avem un vaccin care poate să prevină boala la o proporţie mare dintre cei vaccinaţi şi care este recomandat să fie administrat, pentru că o infecţie simultană atât cu noul coronavirus, cât şi cu unul dintre virusurile gripale reprezintă o provocare, mai ales pentru o persoană vârstnică sau care are boli cronice, iar atunci vaccinarea antigripală este cu atât mai mult recomandată, pentru că practic elimină una dintre cele două ameninţări”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit România TV.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.