Coronavirus
Deputat USR de BRAȘOV, cu referire la CERTIFICATUL VERDE și MIȘCAREA ANTIVACCINISTĂ din România…
Victor Ilie, deputat USR de Brașov, susține impunerea cât mai rapidă a certificatului verde la locul de muncă, relatând, de asemenea, despre… ridicolul mișcării antivacciniste din România.
„Amploarea luată de mișcarea antivaccinistă în România, așa cum am început să o simt în ultimele săptămâni, este depășită doar de ridicolul ei.
Sigur, e de lăudat că sute de oameni se ambiționează să trimită e-mailuri, sms-uri și chiar să ne sune pentru a ne ruga, comanda sau ordona să nu votăm nimic legat de certificatul verde. E absolut în regulă, la nivel de principiu, să îți suni parlamentarul din circumscripție, sau să îi scrii ce părere ai despre un anumit proiect de lege. Mi-aș dori o asemenea implicare mai ales din partea celor care chiar înțeleg implicațiile și în alte cazuri.
Dar când îmi scriu oameni cu numere de telefon din străinătate, sau din Galați, Constanța, unii în limba maghiară, etc., cred că depășim un pic limitele.
Când adrese de e-mail intitulate «I love my car», «Mântuirea oficial» sau cine mai știe cum, îmi trimit câte zece e-mailuri cu practic aceeași solicitare, îmi pare iar un pic cam exagerat.
Când se preia cu copy+paste un mesaj de X ori și ajunge lumea să mi se adreseze cu «doamna parlamentar», întreg demersul care putea fi unul civic și de bun simț cade în ridicol.
Și aș fi putut trăi și cu ridicolul, dacă nu mă scârbeam definitiv față de această ceată. De unde această scârbă? Ei bine, încerc să explic acestor oameni că se moare pe capete. Oamenii sunt complet insensibili la faptul că mor 500 de oameni zilnic și ajungem la o rată a mortalității de 25 de ori mai mare decât în țările cu rată a vaccinării de peste 70%. Fie nu le pasă, fie dau vina pe falsificarea statisticilor, fie pur și simplu, cum glumea o colegă, le e frică de ace.
Zilele astea deputații din comisia de sănătate, dar și celelalte 5 comisii către care s-a distribuit la raport proiectul privind necesitatea certificatului verde la unele locuri de muncă, încearcă să găsească o formă comună acceptabilă de toate partidele, mai puțin AUR, care știm că se va opune orice ar fi. E nevoie de o raliere a clasei politice în spatele unor măsuri ferme de combatere a pandemiei. După clasa politică să vină și instituțiile statului și apoi cetățenii.
E timpul să arătăm că ne pasă, celor care încă mai tresar când aud de 500 de morți pe zi”, a relatat Victor Ilie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.