Coronavirus

Cum verifică unii paznici dacă încerci să intri în mall cu certificatul altcuiva

 

În timp ce unii paznici de magazine închid ochii atunci când vine vorba despre intrarea în incintă a persoanelor fără certificat verde (nevaccinate anticovid / netrecute prin boală), alții sunt puși serios pe treabă și încearcă să-i prindă inclusiv pe cei care folosesc certificatele altora.

Astfel, știind că nu au voie să ceară buletinul, ei au găsit o altă metodă de a verifica, potrivit click.ro… Scanează certificatul, apoi te întreabă în ce an te-ai născut.

„Zicea că e născut în 1979, dar era mult prea tânăr. Se vedea clar. Nu l-am primit”, a spus paznicul unui complex din zona Pipera, citat de click.ro.

În mod normal, dacă angajatul de la pază ar fi anunțat Poliția, clientul respectiv și cel care i-a împrumutat certificatul s-ar fi ales cu amendă.

În cazul în care posesorul certificatului spune că nu a știut despre așa ceva și că documentul i-a fost furat, persoana aflată în culpă se alege cu dosar penal, conform sursei citate.

Certificatul verde este obligatoriu în toate magazinele, mai puțin în cele alimentare (cu intrare directă din stradă, nu prin intrarea în centre comerciale), în farmacii și benzinării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button