Coronavirus

Cu majoritatea populației vaccinată, Olanda reinstituie lockdown parțial, după ce a înregistrat 16.000 de cazuri COVID-19 în 24 de ore

 

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat ieri reintroducerea unor restricţii, timp de cel puţin trei săptămâni, pentru a face faţă creşterii numărului cazurilor de COVID-19, transmite Reuters.

Virusul este peste tot, în toată ţara, în toate sectoarele şi la toate vârstele (…) Din fericire, marea majoritate a populaţiei este vaccinată, altfel dezastrul din spitale ar fi fost incalculabil în acest moment”, a declarat Rutte la o conferinţă de presă, în timp manifestanţi anti-restricţii protestau la Haga.

El le-a cerut cetăţenilor să nu primească acasă mai mult de patru persoane în vizită şi să intre în telemuncă, acolo unde este posibil. Închiderea barurilor, restaurantelor şi magazinelor esenţiale se va face la ora 20:00, iar a celor neesenţiale la ora 18:00.

Manifestaţiile sunt interzise şi stadioanele vor fi închise publicului.

Şcolile rămân deschise.

Rămâne obligatoriu certificatul verde (vaccinare, test negativ sau trecerea prin boală) pentru accesul în restaurante, baruri, cinematografe, hoteluri, în general peste tot în spaţiile închise.

Ţară cu circa 17 milioane de locuitori, Olanda a înregistrat vineri 16.364 de noi cazuri de COVID-19, în condițiile în care anul trecut, la aceeași dată erau 13.000 de cazuri. De altfel, pentru Olanda, numărul de 16.364 de cazuri este cel mai mare, de la debutul pandemiei.

Spitalele au avertizat acum că nu vor reuşi să treacă iarna cu bine în condiţiile sanitare actuale. Acest vârf de infectări survine în pofida faptului că 82% dintre olandezii cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă.

Persoanele nevaccinate reprezintă 69% din cazurile de la ATI şi 55% din internări, dar scăderea eficacităţii vaccinurilor odată cu trecerea timpului, mai ales la persoanele vârstnice, este de asemenea descrisă de experţii sanitari drept o cauză a înmulţirii infectărilor, notează stiripesurse.ro.

Prin urmare, săptămâna viitoare va începe campania de administrare a celei de-a treia doze, disponibilă deocamdată în Olanda numai pentru anumite categorii.

VEZI ȘI:

Germania a raportat azi peste 50.000 de noi cazuri de COVID-19 și peste 200 de decese, având peste 65% din populație vaccinată complet


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare