Coronavirus

COVID-19. Soții Pastramă, plasați sub control judiciar

 

Florin și Brigitte Pastramă au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi vândut măști de protecție contrafăcute (părând a fi „de lux”), în contextul pandemiei de COVID-19.

La audieri, Florin Pastramă și Brigitte și-ar fi recunoscut faptele, susținând, totuși, că nu știau că vânzarea măștilor false constituie o infracțiune.

Măștile vor fi trimise în Franța, la Paris, la o celebră casă de modă, iar experții, dacă vor constata că acestea sunt niște copii, vor putea deveni parte civilă în eventualitatea unui proces, potrivit presei centrale.

Anchetatorii au efectuat o percheziție, ieri, la locuința soților Pastramă, înainte de a-i duce la audieri.

„Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza județului Ilfov, emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrafacerea unei mărci și punerea în circulație de produse contrafăcute.
Totodată, sunt puse în executare mandate de aducere emise pe numele a două persoane, care vor fi conduse la sediul Politiei Sectorului 2 pentru audieri. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, se arată într-un comunicat remis ieri de Poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare