Coronavirus

COVID-19. Siguranța vaccinării cu Pfizer, pusă sub semnul întrebării / Tot mai multe decese în Norvegia

 

Reprezentantii Pfizer au declarat că, împreună cu cei de la BioNTech și cu reprezentanții Institutului Norvegian de Sănătate Publică, investighează cazurile de decese corelate cu vaccinul anti-COVID. Precizăm că numărul vârstnicilor cu afecțiuni grave care au murit după vaccinare a ajuns la 29, în Norvegia. Conform datelor existente, persoanele decedate aveau vârste de minim 75 de ani.

Reprezentanții agențiilor susțin că, „până acum, numărul de incidente asociate vaccinului nu este unul îngrijorător”, după cum relatează instituţiile publice de sănătate din Norvegia şi presa străină, citate de bursa.ro.

„Știm că au mai fost raportate astfel de cazuri și în alte țări dar încă nu avem detalii despre acele cazuri”, au mai spus reprezentanții Agenției Medicamentelor din Norvegia. „De asemenea, campaniile de vaccinare din celelalte țări au prorități diferite, în funcție de ce categorii de persoane sunt vaccinate, fapt ce poate afecta raportarea efectelor adverse sau chiar a deceselor”, au adăugat aceștia.

„Agentia Norvegiană a Medicamentelor a transmis, înainte de începerea campaniei de vaccinare, că există un risc de deces sau de efecte adverse atunci când sunt vaccinați cei în vârstă sau cei bolnavi. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că există o asociere clară între vaccin și deces. De asemenea, în contextul acestor decese raportate, am informat asupra faptului că este posibil ca efectele adverse ale vaccinului să fi dus către acest final nefericit”, au mai declarat reprezentantii Agenției.

Mai multe informații – AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button