COVID-19. Rareș Bogdan: „Lăsaţi MEDICII în pace”

Rareș Bogdan, europarlamentar al Partidului Național Liberal, a lansat luni seară un mesaj pe pagina sa de facebook, prin care cere ca medicii din România să fie lăsați să își facă treaba în contextul pandemiei de coronavirus și a cerut cetățenilor români să respecte cerințele, recomandările și obligațiile impuse de autorități pentru ca România să depășească această criză. În aceste momente când țara noastră se confruntă cu una dintre cele mai mari amenințări, riscăm să urmăm calea Italiei, susține fostul jurnalist, prim-vicepreşedintele al PNL.
Redăm mesajul:
„Nu mă interesează politica în vremea asta, văd atâta nenorocire citind mesajele oamenilor încât mă scârbește încercarea unora de a se cățăra pe nenorocire. Urâte caractere şi puţină simţire faţă de neamul ăsta atât de încercat au unii din ţara aceasta, politicieni, jurnalişti, ierarhi, primari! Să îi ierte Bunul Dumnezeu, că nu ştiu ce fac! E un moment pe care nu l-am mai trăit în ultimii 75 de ani. Cu toate acestea, unii nu înţeleg că salvarea vieţilor e mai importantă decât audienţa lor de câteva zeci de mii de citiri, sutele de mii ce îi privesc la Tv sau cei care aşteaptă soluţii şi alternative viabile în loc de o critică absurdă, pornită de cele mai multe ori din fiere sau din sufletele goale, ori pur şi simplu din propriiile nerealizări sau frustrări personale.
Lăsaţi MEDICII în pace, e singura șansă să nu ajungem să ne plângem morţii cu zecile sau sutele! Respectaţi cerinţele, recomandările şi obligaţiile celor care astăzi se află în Comitetul de Urgenţă sau care la acest moment istoric au fost aleşi, aşezaţi de soartă, să ne conducă prin Desert spre Lumina care va veni după întunericul generat de frica îmbolnavirii şi a morţii! Citesc zilnic sute de mesaje doar în zona privată, ieri şi alaltăieri au sărit de 1.000 pe zi, îmi arunc un ochi pe miile de comentarii care se strâng într-o zi la postările sau link-urile găzduite de contul meu de Facebook sau Instagram, lumea e speriată, e tristă, e şocată şi tocmai de aceea e mai necesar decât oricând să fim SOLIDARI şi RESPONSABILI. Bunul Dumnezeu să ocrotească România şi Neamul acesta!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

